Spania vrea ca NATO să trateze migrația ca "amenințare hibridă

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Spaniolii au adus argumente solide
Spaniolii au adus argumente solide
Spania, în calitate de gazdă a viitorului summit NATO, va face presiuni pentru includerea "amenințărilor hibride", precum migrația neregulată, insecuritatea alimentară și terorismul, în noua foaie de parcurs politică a Alianței, a declarat ministrul de externe Jose Manuel Albares într-un interviu.

Summitul din 29-30 iunie de la Madrid va fi unul dintre cele mai importante de la crearea NATO, în 1949. Se va redacta "conceptul strategic" al alianței pentru următorul deceniu, descriind misiunea acesteia în contextul invaziei Rusiei în Ucraina și al admiterii de noi membri, precum Finlanda și Suedia.

Spania militează pentru ca NATO să acorde mai multă atenție amenințărilor non-militare de pe "flancul său sudic", format din țările din Maghreb și Sahel aflate sub influența crescândă a Rusiei, a explicat Albares în intervi, chiar dacă atenția blocului este focalizată pe conflictul din Ucraina.

"Vrem să se recunoască faptul că există, de asemenea, amenințări serioase care vin dinspre flancul sudic", a declarat șeful diplomației spaniole. "Terorismul, securitatea cibernetică, utilizarea politică a resurselor energetice și migrația ilegală, toate acestea afectează suveranitatea noastră", a adăugat el.

În ultimele săptămâni, persoane din interiorul NATO au declarat pentru Reuters că, în contextul unui conflict activ pe flancul estic și al unor regiuni precum statele baltice care fac presiuni pentru mai multe resurse, orice angajament ferm pe flancul sudic este puțin probabil.

Sursele au mai spus că problema migrației este prea divizivă pentru a obține un consens la summit, chiar dacă Spania este susținută în campania sa de alte națiuni din sudul Europei, precum Portugalia și Italia.

EFECT DE DESCURAJARE

În opinia lui Albares, simpla includere a acestor amenințări hibride în strategia NATO, precum și referirea la flancul sudic ca la o regiune care trebuie monitorizată, ar fi suficiente pentru a genera efectul "disuasiv" pe care Spania îl caută pentru a-și proteja frontierele.

"Nu este nimic nou de făcut, trebuie doar să ținem cont de faptul că o serie de amenințări pot proveni din flancul sudic și la un moment dat pot necesita o reacție defensivă din partea NATO, exact cum vedem pe flancul estic." El a spus că, în timp ce o amenințare militară directă dinspre sud ar trebui să fie contracarată printr-un răspuns militar al NATO, resursele "neconvenționale", cum ar fi tehnologia, ar putea fi folosite pentru a contracara amenințări precum atacurile cibernetice și militarizarea migrației ilegale.

"Să nu existe niciun dubiu în mintea nimănui că astfel de amenințări hibride nu pot fi folosite pentru a ne contesta integritatea teritorială și suveranitatea", a spus el. 

Spania subliniază, de asemenea, influența crescândă a Rusiei în regiunea Sahel din Africa de Vest. Furnizorul militar privat al Rusiei, Grupul Wagner, colaborează cu armata din Mali pentru a contracara insurgența islamică din regiune, în timp ce fosta putere colonială Franța și-a retras trupele.

Uniunea Europeană a impus sancțiuni împotriva Wagner, despre care spune că lucrează în numele Kremlinului. Moscova neagă orice legătură, dar afirmă că oferă "asistență militară" prin intermediul canalelor de stat. "Prezența Rusiei [în Mali] nu ajută în niciun fel, nu ajută în niciun fel la avansarea democrației, la stabilizare", a spus Albares.

Citește și Spania caută forță de muncă în străinătate. Că măsură a luat în acest sens

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
Petrol / FOTO: Freepik
Bani. Freepik.com
Fondul Monetar Internațional / Foto: Banca Mondială / Flickr

FMI taie drastic prognoza de creștere a economiei României

FMI a revizuit în scădere estimările privind evoluția...

Guvern. Foto: Mihai Ciobanu
Schimb valutar / Foto: Unsplash

Curs BNR. Leul stabil iar aurul urcă la un nou maximum

Leul s-a menținut stabil marți, 14 octombrie, în fața...

Contor pentru energie electrică
Centrala de la Iernut / Foto: Romgaz
Alexandru Nazare
Scutere / Foto: Unspash

Te gândești să începi o afacere de închiriere scutere?

Mulți antreprenori sunt interesați de afaceri în care...

Alexandru Petrescu, șeful ASF
Apple a pierdut un proces major / Foto: Unsplash

Apple, investiţie în România

Energia care alimentează Apple: România devine parte din lanțul verde al...

Amazon
Bancnote, euro / Foto: Freepik
Fermieri într-o seră / Foto: Freepik
 Joel Mokyr, Philippe Aghion și Peter Howitt, laureații premiului Nobel pentru economie 2025
Mihai Daraban
Semne de circulație / Foto: Unsplash
Vodafone / Foto: Kārlis Dambrāns / Flickr
Freepik.com
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Mercedes Benz - Sebes
Barja. Foto: Freepik.com
CET Sud
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Lan de grâu / FOTO: Unsplash
Grafic. Foto: Freepik.com
Capitoliul / FOTO: Freepik
Centrală de apartament / FOTO: Freepik

pixel