Sporuri la pensie. Ministrul Marius Budăi oferă toate explicațiile

Autor: Mara Ivan
Data actualizării:
Data publicării:
Tot felul de sporuri
Tot felul de sporuri
Punctul de pensie creşte de la 1 septembrie cu 15%, la 1.265 lei, odată cu implementarea noii Legi a pensiilor, iar banii sunt prevăzuţi şi nu avem nicio sincopă în acest moment pentru această primă majorare, a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi. 

"Anul acesta va fi o majorare a valorii punctului de pensie de la 1.100 de lei la 1.265 de lei, în speţă 15%. În 2021 se va majora valoarea punctului de pensie până la suma de 1.875 de lei, iar între aceste perioade, în 2020, valoarea punctului de pensie va fi la 1.775 de lei, a spus Budăi, precizând că, odată cu intrarea în vigoare a noii Legi a pensiilor mai sunt de implementat şi alte sporuri, dar şi pensiile de agricultori.

"Noi mai avem în lege de implementat acel 25% pentru pensia de urmaş, acel 10% pentru documente care nu au fost luate în calcul, sporuri din anexa 5 la Legea 215, la anexa 263, acele sporuri care nu au avut caracter permanent şi nu au constituit contribuţie, cum este acordul global şi alte sporuri. Aceste lucruri trebuie făcute pas cu pas. Mai avem de introdus şi pensiile de agricultori a căror migrare va fi un pic mai dificilă", a explicat oficialul MMJS.

Citește și Pensii. Formula de calcul aplicată din 2021. Elementul de noutate

Acesta a reiterat că majorarea valorii punctului de pensie din aceste an a fost prevăzută în OUG 114/2018, astfel încât la construcţia bugetului general consolidat pe anul 2019 să poată fi cuprinsă suma necesară pentru acoperirea acestei majorări de la 1 septembrie. Budăi a amintit, de asemenea că vor intra la recalculare după noua lege aproximativ 5 milioane de pensii. "La această dată sunt 4,971 milioane de pensionari, iar până în 2021 poate fi o evoluţie. Nu este simplu şi nu este la îndemâna oricui", a adăugat Budăi.

Ministrul Muncii a făcut o simulare pe o pensie de 803 lei, care va creşte de la 1 septembrie odată cu majorarea punctului de pensie cu 15% la 924 de lei, la 1 septembrie 2020 va ajunge la 1.296 de lei, iar la 2021 la 1.369 lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF / Foto: DCBusiness
Borbely Karoly, CEO Hodroelectrica și-a dat demisia
Cosmin Marinescu
Bani ținuți în mâini / Foto: DCBusiness
Casa de schimb valutar: Foto: Oana Pavelescu
Hidroelectrica / FOTO: https://www.facebook.com/hidroelectricaoficial/
Inspectori vamali / Foto: Autoritatea Vamală Română
Fabrica de magneți din Estonia
Mașini noi / sursa foto: Freepik.com

RA-APPS a ieșit la cumpărături. Vrea mașini hibride 4x4

RA-APPS lansează o licitație de peste 566.000 de lei...

Ungurii vor fi întrebați ce părere au
Banca Națională a României
Bani
Bon de casă / Foto: Freepik
Factura. Freepik.com
Barack Obama
Charlie Kirk
Donald Trump și regele Charles / Foto: Biroul de presă a premierului Marii Britanii

Trump la Londra, fermecat de coroana britanică

Donald Trump a revenit în Marea Britanie pentru o vizită...

Alexandru Nazare
Securitate cibernetică / Foto: Freepik
Seismografe

INCDFP: Cutremur în România pe 19 septembrie 2025

Un cutremur cu magnitudinea 3,1 pe scara Richter s-a...

Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României
Stelian Bujduveanu
Codul fiscal se modifică / Foto: Freepik

S-a prelungit termenul de înscriere în REGES-ONLINE

La propunerea Ministerului Muncii, Familiei,...


pixel