Guvernul schimbă regulile fiscale. Noi obligații de raportare, adoptate prin ordonanţă
Guvernul discută vineri o...
Programul guvernamental "Sprijin pentru România" continuă şi anul acesta. În 2024, beneficiarii vor primi, la fel ca anul trecut, şase tranşe a câte 250 de lei. Prima dintre ele urmează a fi virată în februarie, iar ultima în decembrie.
În ceea ce priveşte criteriile de acordare a acestor vouchere, regulile s-au schimbat, fiind majorat nivelul veniturilor, astfel că aceste carduri sociale vor fi acordate mai multor români.
În anul 2024, sprijinul material sub formă de tichete sociale pe suport electronic pentru alimente şi mese calde are o valoare nominală de 250 lei şi se acordă o dată la două luni următoarelor categorii de persoane defavorizate:
a) pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
b) persoanele - copii şi adulţi - încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
c) familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 lei;
d) familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei;
e) familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune , în condiţiile Legii nr. 196/2016, , cu modificările şi completările ulterioare;
f) persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Guvernul discută vineri o...
Proiectele de acte normative...
Februarie 2026 începe cu...
Ministerul Finanţelor a...
Perspectivele pieței de creditare în prima jumătate a...
Pensiile private obligatorii...
Piaţa spaţiilor de birouri din...
Tribunalul Galați a admis...
Consilierii generali ai Consiliul General al...
Autoritatea Vamală Română a...
Proiectul Economic@BNR, dedicat...
Românii au început anul 2026...
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se...
Consilierii municipali se...
Autoritățile fiscale, federația...
Deputatul USR Claudiu Năsui...
Președintele Chinei, Xi...
Grupul petrolier rus Lukoil a anunțat joi că a ajuns la...
Google încearcă să calmeze...
Autoritățile germane au...
Autoritatea de Supraveghere...