Sprijin pentru România, pensii şi ajutoare pentru energie în 2023. Anunţ de la Guvern

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Premierul Nicolae Ciucă a vorbit despre măsurile de sprijin pentru populaţie. 

"În 2023, vom continua să susținem măsurile pe care le-am adoptat și care au funcționat pentru sprijinirea populației vulnerabile. Programul ”Sprijin pentru România”, care și-a dovedit eficiența, va continua în acest an cu ambele componente – economică și socială. Vă asigur că există fonduri suficiente pentru plata la timp a drepturilor care se cuvin cetățenilor.

Există măsuri luate la nivelul ministerelor, atât la Ministerul Finanțelor, la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, pentru ajutoarele asigurate din fonduri europene, cât și la Ministerul Muncii, pentru plata pensiilor și a ajutoarelor pentru termie. Nu trebuie să avem niciun fel de temere în acest sens.Rolul nostru este, în continuare, să comunicăm deschis și să asigurăm cetățenii că sunt informați și au toate datele în conformitate cu realitatea și să ne concentrăm pe ceea ce avem de făcut, pentru că există potențial", a anunţat, miercuri, în cadrul şedinţei de Guvern, premierul Nicolae Ciucă.

"Toate angajamentele pe care le-am luat le vom urmări consecvent la nivel guvernamental. Programul de guvernare și stabilitatea coaliției arcului guvernamental sunt garanții ale realizării acestor angajamente. Este o punte de legătură și continuitate sub toate aspectele, atât sub aspectele politice, ale asigurării stabilității politice, cât și cele ale activității guvernamentale.

Avem proiecte foarte bine conturate, asumate și care sunt agreate la nivelul coaliției și, desigur, cu partenerii noștri din Uniunea Europeană și partenerii noștri cu care avem agreate parteneriatele strategice.

În perioada următoare vom avea activități care vor viza pregătirea și susținerea proiectelor din strategia pentru "România educată", pachetul de legi ale educației, proiectele care vizează îmbunătățirea sistemului medical, proiecte ce vizează modernizarea spitalelor prin PNRR, o serie întreagă de decizii privind îndeplinirea jaloanelor și țintelor din PNRR. Pentru susținerea acestor proiecte avem nevoie în continuare de solidaritate, de empatie, la nivel național, de dialog cu partenerii sociali, de colaborare la nivelul tuturor instituțiilor, de coordonare între ministere și, desigur, de stabilitate politică", a mai declarat premierul Ciucă.

***

"Vom continua cu aceeași energie pentru a consolida ceea ce am realizat anul trecut, în care am avut o execuție bugetară bună, am reușit să ne încadrăm în țintele de deficit, iar România a înregistrat o creștere economică pe care nimeni nu o previziona, mai ales după izbucnirea războiului din Ucraina și efectele în lanț pe care le-a produs – creșterea prețurilor la gaze și energia electrică și creșterea inflației.Am găsit soluții și am rezolvat punctual astfel de probleme, dar am venit și cu decizii care să producă efecte în timp. Ne-am angajat să asigurăm absorbția fondurilor europene și toate cele trei linii de finanțare europeană cumulează aproximativ 90 mld. euro. Am depășit în 2022 suma pe care ne-o stabilisem ca obiectiv, de a atrage pe an cel puțin 10 mld. euro.

Am reușit o absorbție de 11,3 mld. euro, cea mai mare pe care România a absorbit-o de când accesează fonduri europene, asigurând astfel fundamentul pentru derularea proiectelor și programelor europene. Avem toate premisele ca și în 2023 să atragem și mai mulți bani europeni și, la nivel similar, de peste 11 mld. euro, să avem și investiții străine directe, ceea ce ne dă o încredere şi ne menține pe linia aceasta de optimism moderat față de ceea ce înseamnă activitatea guvernamentală și relațiile pe care le-am stabilit cu mediul de afaceri, pentru a convinge investitorii că în România sunt oportunități, în România există resurse, în România există capacitate de muncă, în România productivitatea muncii este un indicator care poate să stimuleze, în continuare, mediul investițional.

Am pregătit și a fost transmisă cea de-a doua cerere de plată din PNRR - a intrat în analiza Comisiei Europene ți așteptăm, probabil la finele acestei luni sau în luna următoare, să avem validarea cererii și plata banilor. Totodată, la începutul acestui an vom primi prefinanțarea din fondurile de coeziune pentru perioada 2021-2027.

România are nevoie de acești bani europeni, prin care, alături de banii de la bugetul de stat, susținem în continuare investițiile, pentru ca economia să funcționeze, iar la nivelul Guvernului vom veni cu măsuri, poate chiar mai mult decât până acum, pentru a sprijini mediul antreprenorial, pentru că avem în continuare la dispoziție fonduri de garantare, garanții de stat", a declarat prim-ministrul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Christel SCHALDEMOSE
Adrian Negrescu / Foto: arhiva personală
ANAF / Foto: DCBusiness
ECOFIN / Foto: Comisia Europeană
Mina de litiu Shevchenkivske
Tineri oameni de afaceri / Foto: Freepik
Oficiul Național al Registrului Comențului
Wall Street / Foto: Freepik
Bitcoin / Foto: Freepik
Unul dintre sediile companiei Novo Nordisk / FOTO: Site-ul oficial al companiei
Donal Trump
Foto: Oana Pavelescu
Germania / Photo by Claudio Mota
Bursa. Foto: pexels.com
Sediu al băncii Raiffeisen din Sankt Petersburg
Instabilitatea politică este periculoasă pentru economie
Criptomonede. Foto: Pexels.com
Sondă / FOTO: Freepik

Producţia de ţiţei a României continuă să scadă

Institutul Naţional de Statistică a publicat datele...

CEC Bank
Adrian Câciu, Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene / FOTO: gov.ro
Donald Trump și lideri ai lumii / Ilustrație DCBusiness / Foto: Casa Albă și G10
Analizând tot felul de date / FOTO: Freepik
Recep Tayyip Erdogan și Vladimir Putin / Foto: Kremlin.ru
Știrile dimineții / Foto: Freepik

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Astăzi vă aducem în atenție subiecte de mare impact din...

Kremlinul moscovit / FOTO: Freepik
Haier
Bursă / Foto: Freepik
Eoliene și panouri solare / Foto: Freepik
La aproape șanse ani de la deschiderea procedurii de insolvență

pixel