Termene ANAF ianuarie: când se depune Declarația 394 și ce formulare au scadență pe 31
Vineri și sâmbătă sunt două...
Este vorba de o propunere de lege semnată de 19 parlamentari care vor să introducă diferențierea de ”abaterilor minore - de natură administrativ-birocratică - de cele esențiale - legate de derularea contractului și de utilizarea banilor publici”.
În cazul în care această propunere va fi aprobată, de prevederile acesteia vor putea beneficia și cei care au fost descalificați în anul 2017 dar și cei din 2018 și 2019.
Din categoria abaterilor minore fac parte și neautorizarea codului CAEN, lipsa ștampilei ori a semnăturii.
Propunerea de lege trebuie să treacă de Senat, apoi să fie adoptată de Camera Deputaților, promulgată de președinte, publicată în Monitorul Oficial. De asemenea, Guvernul ar trebui să modifice procedura Start-Up Nation.
În anul 2017, din cei 19.000 de aplicanți, 8.444 au semnat acordurile de finanțare din care 7.176 au implementat planurile de afaceri și au depus deconturile pentru a primi banii.
Vezi AICI documentul
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Vineri și sâmbătă sunt două...
Piața gazelor naturale intră în...
Dolarul american s-a depreciat...
China a transmis luni că...
Aurul a trecut luni de pragul...
Al doilea incident mortal...
Ministerul Agriculturii și...
Mii de români scapă de datorii. Cine poate beneficia și...
Autoritățile franceze au...
S&P 500 a crescut, dar nu la fel de spectaculos ca...
Președintele SUA, Donald Trump,...
Cele mai multe insolvențe au...
Persoanele fizice implicate în...
Autoritățile chineze au transmis celor mai mari companii...
Proiectul SMR de la Doicești...
Acordul UE-Mercosur nu se poate...
Înalta Curte de Casație și...
Polonia nu se grăbește să...
România vrea în Consiliul...
Potrivit unui sondaj, rata de...