STB Amenzile pentru călătoriile fără bilet s-au majorat

Autor: Matei Ion
Data actualizării:
Data publicării:
Amenzile pentru călătoria fără bilet au fost majorate de STB
Amenzile pentru călătoria fără bilet au fost majorate de STB
Nivelul sancţiunilor pentru cei care călătoresc pe mijloacele de transport fără titlu valabil a crescut încă din toamnă anului trecut, iar aplicarea acestora a început abia din ianuarie 2019, precizează reprezentanţii Societăţii de Transport Bucureşti. 

"STB Sa nu a majorat amenzile, această atribuţie revenind Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Bucureşti-Ilfov (ADTPBI), primul organism regional constituit ca structură de cooperare a autorităţilor publice locale din Regiunea Bucureşti - Ilfov care funcţionează pe principii europene. ADTPBI are ca scop reglementarea, exploatarea, monitorizarea şi gestionarea serviciului public de transport local pe raza de competenţă a unităţilor administrativ-teritoriale membre, conform Regulamentului (CE) nr. 1370/ 2007 al Parlamentului European şi al Consiliului, privind serviciile publice de transport feroviar şi rutier de călători. În urma semnării, în anul 2018, a Contractului de delegare a serviciului de transport între Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov (ADITPBI) şi Societatea de Transport Bucureşti - STB SA, tarifele de călătorie au rămas neschimbate, iar amenzile contravenţionale sunt aliniate conform Legii nr. 92 din 10 aprilie 2007, privind serviciile de transport public local", se menţionează într-un comunicat al STB. 

Citește și: Primul card de credit Visa Infinite din Romania, lansat de UniCredit Bank si Visa

Astfel, în cazul în care un călător este surprins de controlori că circulă fără a avea asupra sa un titlu de călătorie valabil şi validat, el poate achita pe loc 50 lei. Aceasta este contravaloarea suprataxei, care este un titlu special de transport şi îi conferă călătorului dreptul de a continua călătoria respectivă până la staţia de destinaţie. 

Dacă nu achită suprataxa, călătorului fraudulos i se va întocmi proces-verbal de contravenţie. În acest caz, amenda este de 500 de lei, cuantum stabilit prin Contractul de delegare, conform Legii nr. 92 /2007. 

Conform reglementărilor privind contravenţiile, în termen de 15 zile, cel sancţionat poate plăti jumătate din amendă la direcţia sau compartimentul de încasare a taxelor şi impozitelor locale din cadrul primăriei localităţii unde contravenientul îşi are domiciliul. 

"STB SA a anunţat încă din noiembrie 2018 că va proceda în acest fel numai referitor la obligativitatea validării cardurilor de către toţi deţinătorii, inclusiv de către posesorii de abonamente sau beneficiarii de gratuităţi. STB SA a anunţat printr-un comunicat, în noiembrie 2018, că aplicarea măsurilor de sancţionare se va face numai după ce toţi beneficiarii acestor tipuri de card vor intra în posesia lor şi numai după ce vor fi informaţi corespunzător şi se vor familiariza cu funcţionarea sistemului automat de taxare", se mai scrie în comunicat. 

STB face aceste precizări în urma apariţiei în spaţiul public a unor informaţii conform cărora ar fi crescut nivelul amenzilor la 500 de lei pentru cei care călătoresc pe mijloacele de transport fără titlu valabil, fără să anunţe în prealabil.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Judecător / Foto: Freepik
Carduri sociale
Casa de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
O femeie alimentează mașina la o benzinărie / Foto: Freepik
Energie verde / Foto: Freepik
MIPE schimbă și simplifică obținerea banilor / Foto: Freepik
Abonament la internet
Temu / Foto: DCBusiness
Pașapoarte

Pașapoartele românești se schimbă radical din septembrie

Guvernul a adoptat o hotărâre prin care schimbă atât...

ROBOR la trei luni crește
Sticle cu vin / Foto: Freepik
Oleoductul Drujba a fost închis
Ministerul Finanțelor
Banii din fondurile europene sunt puși la adăpost
Panou, Anghel Saligny / Foto: Tribuna
UAT-urile și locatarii vor plăti mai puțin pentru anveloparea blocurilor / Foto: Gabriel / Flickr
Bucharest City Tour”
Gaze naturale / Foto: Freepik
ANAF

Vacanţe la mare cu până la 60% mai ieftine. Află detalii

Cea de-a 47-a ediţie a programului "Litoralul pentru...

Freepik.com
Foto: Freepik.com
Freepik.com

Spotify scumpește abonamentele şi anunţă noi servicii

Spotify va majora prețurile pe măsură ce investește în...

Bani. Freepik.com
Rafinărie / FOTO: Freepik
Bursa de la București / FOTO: Facebook

pixel