Ştirile dimineţii. Top 5 informaţii la început de zi

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Stirile diminetii. Foto: Pexels.com
Stirile diminetii. Foto: Pexels.com
Grupaj de ştiri.

Ministerul Energiei anunţă deschiderea apelului de proiecte pentru asigurarea eficienţei energetice în sectorul industrial

S-a deschis apelul nr. 3 de finanțare, sesiunea ianuarie 2024, în cadrul Măsurii de Investiții I.5 din Componenta C.6 Energie din PNRR.

Angajatorii sunt obligaţi să majoreze salariile acestor români, din ianuarie 2024. Sunt peste 400.000 de beneficiari

Începând cu data de 1 ianuarie 2024, angajatorii au obligația de a majora salariile angajaților plătiți cu salariul minim mai mult de 24 de luni, atât pentru contractele cu norma întreagă, cât și pentru cele cu timp parțial. Conform datelor la zi, extrase din REVISAL, de această prevedere legală vor beneficia 406.293 de salariați la nivel național.

Situaţia energetică a României după primul episod de iarnă veritabilă din acest an

Marți dimineață a avut loc o reuniune a Comandamentului Energetic de Iarnă, în cadrul căreia s-a discutat despre stadiul pregătirilor pentru această perioadă cu temperaturi scăzute și condiții meteorologice deosebite. Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a anunțat că la nivelul sistemului energetic național nu sunt probleme majore și că operatorii de distribuție vor interveni prompt în zonele afectate.

În 2024 nu se poate discuta despre impozitul progresiv, asigură Marcel Boloș

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a vorbit, la o conferință de presă, despre impozitare, despre deficit și despre reformă.

A doua etapă de majorare a pensiilor din 2024. Mircea Coșea: Apare o situație extrem de sensibilă

În ultima ediția e emisiunii ”Totul despre bani” de pe DCNews și DCBusiness, profesorul de economie Mircea Coșea face câteva mărturisiri despre ce înseamnă de fapt a doua tranșă de mărire a pensiilor de anul acesta, referindu-se la recalcularea care va începe în luna septembrie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr
Netflix și Warner Bros.
Ghișeu / Foto: Arhivă
Ridesharing

Controale în ride-sharing: 12.358 de autoturisme suspendate

Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...


pixel