SUA, imune la încălzirea globală. Emisiile de dioxid de carbon au crescut

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Facturi la energie. Incalzirea locuintelor ar putea costa mai scump
Facturi la energie. Incalzirea locuintelor ar putea costa mai scump
Emisiile de dioxide de carbon din Statele Unite au crescut cu 3,4% în 2018 față de 2017, se arată într-un studiu publicat de Rhodium Group, o companie de cercetare în domeniul politicilor economice. Creșterea a fost cauzată de creșterea ponderii gazelor naturale în producerea de energie electrică.

Este cea mai mare creștere a emisiilor de CO2 în SUA din 2010 încoace, deși cărbunele, care produce mult dioxid de carbon prin ardere, a continuat să piardă teren în 2018, an în care a fost stabilit un record în ceea ce priveşte numărul de centrale pe baza acestui combustibil fosil care au fost închise. Înlocuirea cărbunelui nu s-a făcut cu turbine eoliene sau centrale solare, ci cu gaz natural, resursă poluantă, chiar dacă în mai mică măsură decât cărbunele. 

Carburanţii utilizaţi în sectorul transporturilor s-au menţinut pentru al treilea an consecutiv ca prima sursă de CO2 eliberat în atmosferă în Statele Unite. Emisiile au crescut din cauza transportului rutier şi aerian. Poluarea cu CO2 cauzată de autovehiculele personale a rămas stabilă în comparaţie cu anul 2017.

”Statele Unite erau deja în urmă în ceea ce priveşte atingerea obiectivelor din Acordul de la Paris. Decalajul este chiar mai mare la începutul anului 2019”, susțin autorii studiului. 

Îndoielile lui Trump 

La conferinţa ONU privind schimbările climatice de la Paris, din urmă cu trei ani, aproximativ 190 de ţări, inclusiv SUA, s-au angajat să limiteze creşterea temperaturii la +2°C faţă de era preindustrială şi ideal la +1,5°C, multe ţări stabilind de atunci ţinte de reducere la nivel naţional a emisiilor de dioxid de carbon. 

Preşedintele american Donald Trump a decis în 2017 să retragă SUA din Acordul de la Paris privind combatarea schimbărilor climatice. Actuala administrație americană are rezerve față de teza potrivită cărora schimbările climatice sunt provocate de activitatea umană.

Citește și:

Cât de poluante sunt maşinile nepoluante

Într-o postare pe Twitter din decembrie 2018, Trump lega izbucnirea protestelor de la Paris de costurile măsurilor împotriva încălzirii globale. „Acordul de la Paris nu funcţionează prea bine pentru Paris. Proteste şi revolte în toată Franţa. Oamenii nu vor să plătească sume mari, o mare parte pentru țări din lumea a treia (ceea ce este îndoielnic) pentru a proteja - poate - mediul.

2018 a fost al patrulea cel mai călduros an din istoria înregistrărilor meteorologice, continuându-se astfel seria anilor caniculari, provocată de creşterea concentraţiilor de gaze cu efect de seră emise în atmosferă în urma activităţilor umane, a anunţat luni Copernicus, serviciul privind schimbările climatice al Uniunii Europene.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Consiliul Economic și Social
Bogdan Chiritoiu / Foto: Oana Pavelescu
Resort hotelier
Lingouri de cupru / Foto: Freepik
Lingouri de argint și aur
Bogdan Ivan
Semnatura electronică
Metale rare

Project Vault: cum reduce SUA dependența de China

Președintele SUA, Donald Trump, pregătește lansarea unui...

Statul se păregătește de o nouă tranșă de împrumuturi
Freepik.com
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik

2026, un an complicat pentru IMM-uri. Analiză

Pentru IMM-urile din România, 2026 începe sub semnul...

Dosare ANAF. Freepik.com
Kristalina Georgieva / Foto: FMI / Flickr

FMI estimează o scădere a inflaţiei, dar cu o condiţie

Inflația mondială, în recul pe fondul cererii mai slabe...

Lacat. Freepik.com
Foto: Freepik.com
Bani / Foto: DCBusiness

Carlyle caută finanţare în Emirate pentru activele Lukoil

Carlyle discută un posibil parteneriat cu fonduri din...

Două persoane calculează taxe / Foto: Freepik

pixel