ANAF poate calcula venituri „din pix”. Ordinul care sperie contribuabilii
Un ordin recent al Agenția...
Decizia va deteriora şi mai mult relaţiile comerciale transatlantice, deşi unii analişti se aşteaptă ca disputa să fie rezolvată fără a se ajunge la un război comercial.
Uniunea Europeană şi SUA sunt implicate într-o dispută comercială care durează de peste un deceniu cu privire la subvenţionarea producătorilor de avioane Airbus şi Boeing. Organizaţia Mondială a Comerţului a decis că ambele părţi au acordat subvenţii în valoare de miliarde de dolari pentru a dobândi un avantaj pe piaţă şi le-a cerut să înceteze să mai acorde subvenţii, în caz contrar urmând să le sancţioneze.
Washington a căutat să obţină permisiunea pentru a impune tarife vamale suplimentare de până la 100% unor importuri de bunuri europene în valoare de 11,2 miliarde dolari pe an. Acestea includ componente pentru aeronave de la fabricile Airbus din Marea Britanie, Franţa, Germania şi Spania, precum şi o serie de bunuri cum ar fi vinul, brânza, şi produse de lux din întreaga UE.
Mărimea taxelor vamale va depinde de tribunalul de arbitraj, care ar urma să anunţe săptămâna viitoare atât metodologia cât şi valoarea.
Sursele susţin că tribunalul a aprobat ca SUA să impună tarife vamale suplimentare unor importuri de bunuri din UE cu o valoare comercială anuală de aproximativ 7,5 miliarde dolari, mai puţin decât a solicitat Washingtonul, dar totuşi o valoare ridicată.
Agenţia Bloomberg a raportat o cifră de aproape opt miliarde dolari.
Niciun oficial guvernamental sau reprezentant al companiilor nu a dorit să comenteze informaţia.
Conform surselor, Washington a prezentat o listă de bunuri în valoare totală de 25 miliarde dolari din care să fie alese produsele cărora li se vor impune tarife vamale suplimentare dacă va merge mai departe cu această decizie.
Una din surse spune că este probabil ca SUA să mergă mai departe, deschizând un nou front în tensiunile comerciale globale, după ce discuţiile neoficiale au eşuat.
Analiştii susţin că orice nouă dispută ameninţă să înrăutăţească schimburile comerciale transatlantice care sunt deja tensionate de tarifele vamale suplimentare introduse de Washington pentru importurile de oţel din UE şi de ameninţările privind introducerea unor tarife suplimentare pentru automobilele europene.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Un ordin recent al Agenția...
Autoritățile introduc noi...
Guvernul discută vineri o...
Proiectele de acte normative...
Februarie 2026 începe cu...
Ministerul Finanţelor a...
Perspectivele pieței de creditare în prima jumătate a...
Pensiile private obligatorii...
Piaţa spaţiilor de birouri din...
Tribunalul Galați a admis...
Consilierii generali ai Consiliul General al...
Autoritatea Vamală Română a...
Proiectul Economic@BNR, dedicat...
Românii au început anul 2026...
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se...
Consilierii municipali se...
Autoritățile fiscale, federația...
Deputatul USR Claudiu Năsui...
Președintele Chinei, Xi...
Grupul petrolier rus Lukoil a anunțat joi că a ajuns la...
Google încearcă să calmeze...
Autoritățile germane au...