Taberele pentru copii. Luate de la unii și date la alții

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Cresc bursele elevilor
Cresc bursele elevilor
Ministrul Tineretului şi Sportului, Bogdan Matei, anunțat că toate taberele din ţară, aproximativ 500, vor trece la consiliile judeţene până în 2020, în cadrul unui proces de descentralizare, pentru că ministerul nu ar avea bani suficienţi pentru a le reabilita. 

"Ministerul Tineretului şi Sportului deţine al doilea patrimoniu din România după Ministerul Culturii. La ora actuală nu putem investi în toate taberele pe care le avem în România. Vom trece taberele la consiliile judeţene, asta însemnând că vor trece şi direcţiile judeţene pentru tineret şi sport. Cluburile sportive vor trece în administrarea primăriilor. Asta înseamnă descentralizare, e un proces de lungă durată, este foarte adevărat", a declarat Bogdan Matei.

Ministrul a precizat că în discuţie sunt aproximativ 500 de tabere care urmează să fie transferate consiliilor judeţene pentru a investi în ele. "Anul acesta, ministerul investeşte în tabere, dar cu precădere în taberele care se adresează programului ARC, pe care îl avem în parteneriat cu Ministerul Românilor de Pretutindeni", a adăugat ministrul.

Citește și Vești bune pentru profesori. Vor beneficia de o nouă facilitate

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF / Foto: DCBUsiness

Firmele ar putea scăpa de completarea formularului D300

Agenția Națională de Administrare Fiscală pregătește o...

Inspectori / Foto: Freepik
Kelemen Hunor

UDMR cere Guvernului revenirea asupra taxelor locale

UDMR a anunțat marți că inițiază, la nivel...

Un livrator distribuie pachete / Foto: Freepik
Elon Musk / Foto: Forumul Economic Mondial de la Davos
Centru de date Amazon

Amazon se confruntă cu mari probleme în Europa

Amazon întâmpină mari dificultăți cu deschiderea...

Semnarea acordului Mercosur. Foto: Agerpres
Copii se joacă cu dispozitive electronice / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Un fermier culege roșii într-un solar / Foto: Freepik

Micii fermieri scapă de controale și sancțiuni

Fermierii care exploatează până la 10 hectare şi...

Schimb valutar / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Chei auto. Foto: Freepik.com
Finante. Freepik.com
Foto: Pexels
Consiliul Economic și Social
Fermieri / Foto: Freepik
Discutii la Guvern
Resort hotelier
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Lingouri de cupru / Foto: Freepik
Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com
Lingouri de argint și aur

pixel