Guvernul schimbă regulile fiscale. Noi obligații de raportare, adoptate prin ordonanţă
Guvernul discută vineri o...
"Achiziţia de bilete online reprezintă o tendinţă în creştere în piaţă. Noi, prin TAROM app, răspundem unor nevoi de simplitate şi eficienţă. Vrem ca toţi pasagerii noştri să ştie că în aplicaţia TAROM îi aşteaptă promoţii, oferte speciale şi multe alte beneficii. 2018 va fi reţinut că anul retehnologizării în TAROM", a subliniat Werner Wolff, directorul general al companiei.
Potrivit unui comunicat al operatorului naţional aerian, aplicaţia a fost dezvoltată împreună cu Amadeus, pentru a le oferi pasagerilor acces rapid la destinaţiile preferate, un istoric al călătoriilor şi posibilitatea de a ţine legătura directă cu compania, pentru oferte speciale, promoţii şi multe altele.
Operaţiunile de booking, ticketing şi check-in sunt acum mult mai simple şi pot fi efectuate, rapid, din aplicaţie.
"Continuăm dezvoltarea aplicaţiei mobile prin integrarea acesteia cu noul sistem CRM (Client Relations Manager). În scurt timp, utilizatorii vor avea acces la module noi în aplicaţie, precum My Account. Preconizăm că lansarea aplicaţiei pe platforma Apple IOS va avea loc în decursul lunii octombrie a.c", se spune în comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Guvernul discută vineri o...
Proiectele de acte normative...
Februarie 2026 începe cu...
Ministerul Finanţelor a...
Perspectivele pieței de creditare în prima jumătate a...
Pensiile private obligatorii...
Piaţa spaţiilor de birouri din...
Tribunalul Galați a admis...
Consilierii generali ai Consiliul General al...
Autoritatea Vamală Română a...
Proiectul Economic@BNR, dedicat...
Românii au început anul 2026...
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se...
Consilierii municipali se...
Autoritățile fiscale, federația...
Deputatul USR Claudiu Năsui...
Președintele Chinei, Xi...
Grupul petrolier rus Lukoil a anunțat joi că a ajuns la...
Google încearcă să calmeze...
Autoritățile germane au...
Autoritatea de Supraveghere...