Telenovela opririi apei calde în Ploieşti continuă. Veolia anunţă că nu are de gând să preia, din nou, serviciul

Autor: Mihai Ciobanu
Data publicării:
Foto: Facebook Primaria Ploiesti
Foto: Facebook Primaria Ploiesti
Ploieştenii nu mai au, de mai bine de o lună, apă caldă, după ce noul operator a decis să oprească furnizarea pentru a repara instalaţiile. Reparaţiile nu s-au mai făcut, Primăria Ploieşti şi Consiliul Judeţean se ceartă, iar ploieştenii se spală cu apă încălzită pe aragaz.

Între timp, a apărut zvonul că fostul operator, Veolia, ar urma să revină la Ploieşti pentru a furniza apă caldă şi căldură. Compania dezminte, însă, aceste informaţii. 

"Ca urmare a unor speculații recente apărute in spațiul public cu privire la posibilitatea preluării de către Veolia a serviciilor de furnizare a apei calde și energiei termice in municipiul Ploiești, revenim cu următoarele precizări:   

Veolia anunță că informațiile potrivit cărora este posibilă preluarea serviciului de alimentare cu energie termică reprezintă o speculație, compania neavând intenția de a redeveni furnizor de apă caldă și căldură pentru Municipiul Ploiești.  

În plus, chiar și în situația în care o autoritate locală, din orice oraș al României, ar demara o procedură legală de selectare și atribuire a gestionării serviciului public de alimentare cu energie termică, implementarea unei astfel de decizii ar implica un proces tehnic și procedural complex și cu o durată de pregătire considerabilă (luând în calcul situațiile precedente de acest tip, procesul durează minimum 9 luni).  

Veolia și-a încheiat activitatea de furnizare a serviciului de alimentare cu energie termică în data de 13.05.2022, ca urmare a încetării înainte de termen a  Contractului de delegare prin concesiune. Pe parcursul celor peste 18 ani de activitate, compania și-a respectat întotdeauna obligațiile de a furniza serviciul de alimentare cu energie termică la parametrii de calitate stabiliți prin Contract, gradul de continuitate în furnizarea energiei termice ajungând la peste 99%. De asemenea, în fiecare an, pornirea sezonului de încălzire s-a realizat la timp, conform reglementărilor legale și în condiții optime, nefiind probleme de natură tehnică care să afecteze siguranța în exploatare a echipamentelor.  

Încheierea contractului și predarea sistemului de alimentare centralizată cu energie termică către Concedent s-au realizat cu respectarea tuturor reglementărilor legale și contractuale", anunţă reprezentanţii companiei. 

 

Citeşte şi: Primarul Ploieştiului a formulat plângere penală după ce municipiul a rămas fără apă caldă

 

Primarul Ploieştiului, Andrei Volosevici, a anunţat, luni seară, într-o conferinţă de presă, că a "denunţat penal" contractul de delegare a gestiunii serviciului de furnizare a agentului termic în sistem centralizat, arătând, în acelaşi timp, că soluţia pentru ca oraşul să nu rămână fără apă caldă exista, dar situaţia a fost "premeditată".

Conferinţa de presă a primarului a fost ţinută în contextul în care aproximativ 130.000 de ploieşteni racordaţi la sistemul centralizat de termoficare nu beneficiază, de luni dimineaţă, de apă caldă ca urmare a unor lucrări care, conform operatorului de termoficare, vor dura circa 30 de zile, fiind afectate şi o parte dintre unităţile medicale care funcţionează în oraş, între care spitalul de Pediatrie şi Secţia de Obstetrică Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU).

"Am denunţat penal contractul, aşa că nu pot să mă duc să reziliez ceva ce eu consider că e ilegal. (...) Am formulat plângere penală pe acest contract care nu are legătură cu documentaţia adoptată de Consiliul Local şi Consiliul Judeţean. (...) Cer public ca autorităţile statului să îşi facă datoria", a afirmat edilul.

El a arătat că acest contract, care este "făcut şi semnat ilegal", conţine o clauză care nu a fost votată de CL şi care obligă municipalitatea să-i plătească în avans operatorului, contrar legii, 50% din cheltuielile cu materia primă.

În plus, Volosevici a explicat că soluţia pentru ca oraşul să nu rămână fără apă caldă exista, dar situaţia a fost "premeditată".

Astfel, el a prezentat un document datat în 30 iunie adresat, de către operatorul Termoficare Prahova SA, Consiliului Judeţean, Consiliului Local şi Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Termo Prahova şi despre care spune că a sosit pe adresa de mail a primăriei abia în cursul zilei de astăzi, la ora 17,35, în care operatorul informează despre faptul că a încheiat un contract de închiriere a două cazane de apă fierbinte, pentru o perioadă de 12 luni.

Conform informării prezentată de primar, cele două cazane trebuiau să asigure furnizarea serviciului în condiţiile şi parametrii contractului de concesiune.

"Cred că este mai clar decât oricând cine trebuie să se ocupe de infrastructura care să asigure motorul, care înseamnă furnizare de căldură, că ADI habar nu are ce a făcut, că soluţiile existau. (...) Dragi ploieşteni, (...) ei erau deja foarte clar şi bine premeditaţi să facă lucrul ăsta. Pare că această hârtie atestă că aceste CAF (cazane de apă fierbinte - n.red.) erau luate să asigure continuitatea serviciului de termie. Eu cred că nişte oameni nu sunt zdraveni la cap. (...) Totul a fost premeditat", a declarat Volosevici.

Referindu-se la anunţul preşedintelui CJ, Iulian Dumitrescu, potrivit căruia în AGA a ADI Termo Prahova convocată în şedinţă marţi se va lua în discuţie rezilierea acestui contract, primarul spune că totul este "o mascaradă".

"Astăzi am mai asistat la o mascaradă. (...) Poate cineva îi spune preşedintelui ADI, domnului Iulian Dumitrescu, că nu are nevoie de o hotărâre de consiliu judeţean să îl împuternicească să rezilieze un contract, mă refer la cel cu furnizorul de termie. Este clar statutul. Dacă vrem să facem spectacol, să ne împuternicească cineva să reziliem contractul, ok. Dar contractul ne spune foarte clar ce poate face preşedintele ADI Termie fără niciun fel de împuternicire", a adăugat Volosevici.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Industrie / Sursa: Freepik.com

Economia gâfâie. Scădere a cifrei de afaceri din industrie

Afacerile din industrie au scăzut, la nivelul primelor...

Foto: Freepik.com
Freepik.com

Banca Națională a Elveției taie dobânda la zero

Banca Națională a Elveției reduce dobânda de politică...

site fals ANAF SPV
Agenție BRD
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Birou / sursa foto: Freepik.com

Valul restructurărilor. O mare companie anunţă concedieri

Microsoft pregătește concedieri masive în contextul...

freepik.com
Lingou de aur
Cadastru / Foto: Freepik
Mike Huckabee, ambasadorul SUA în Israel
Jerome Powell

Fed nu mișcă dobânda, dar avertizează: vine stagflația!

Rezerva Federală a Statelor Unite (Fed) a decis miercuri...

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
BVB
Programe AFM 2025
Oameni pe strada

Doar 3 români din 10 au loc în adăposturi în caz de război

Lipsa unei strategii naționale, adăposturi construite...

Transelectrica
Showroom / Foto: Freepik

APIA condamnă suspendarea programului "Rabla" 2025

APIA avertizează: decizia AFM de suspendare a Rabla Auto...

Avioane Craiova
Reuniunea G7 din Canada
Andrei Șercanean
Ridesharing
Doraly

Comisarii ANPC au găsit nereguli grave la Doraly 1 și 2

Comisarii pentru protecţia consumatorilor au aplicat,...

Cosmin Marinescu
Curs valutar. Foto: Mihai Ciobanu

Leul a pierdut teren în faţa euro şi a dolarului

Leul s-a depreciat, miercuri, în raport cu principalele...

București / Foto: Oana Pavelescu

pixel