Termen limită, dat de Tăriceanu premierului pentru restructurarea guvernamentală

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Calin Popescu Tăriceanu
Calin Popescu Tăriceanu
Președintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu i-a solicitat premierului și liderului PSD Viorica Dăncilă să răspundă, până pe 20 august, solicitărilor ALDE privind un nou program de guvernare, precum şi o echipă guvernamentală restructurată "care să aibă ca principal atu competenţa".

ALDE a transmis, într-un comunicat de presă, că rectificarea bugetară adoptată de Guvern este nerealistă iar rezultatul exercițiului bugetar arată "incapacitatea administrativă de a pune în aplicare marile proiecte de investiţii stabilite".

"La începutul anului, pe fondul discuţiilor pentru construirea bugetului, preşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a solicitat şi a primit asigurări că o serie de proiecte majore de investiţii, îndeosebi în infrastructură, vor primi resurse financiare. Astăzi, prin modul în care a fost conceput proiectul de rectificare bugetară, se constată eşecul acestor promisiuni. Miniştrii ALDE care au participat astăzi la sedinţa de guvern au subliniat aceste nerealizări", mai arată sursa citată.

Potrivit comunicatului, Călin Popescu Tăriceanu a avut luni o discuţie cu premierul Viorica Dăncilă, înainte de şedinţa de guvern, pe tema colaborării viitoare la nivelul coaliţiei, "astfel încât să fie asigurată o bună guvernare".

Rectificare bugetară. Eugen Teodorovici, precizări despre salarii și pensii

"În viziunea ALDE o bună guvernare presupune în această fază o reformă a instituţiilor statului, un nou program de guvernare, precum şi o echipă guvernamentală restructurată care să aibă ca principal atu competenţa. În acest sens, preşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a rugat-o pe dna Viorica Dăncilă, prim -ministrul României, ca, până pe data de 20 august, să pregătească şi să prezinte un set de măsuri care să răspundă acestor deziderate, precum şi aşteptărilor cetăţenilor, pentru ca aceştia să îşi recâştige încrederea în actul de guvernare", mai transmite ALDE.

Guvernul a adoptat în ședința de luni rectificarea bugetară pentru anul 2019.

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, la începutul ședinței Executivului, că ministerul Educației va primi fonduri mai mari cu 42.4% față de anul 2018. Premierul a precizat că bugetul ministerului Sănătății rămâne neschimbat. Totodată, aceasta a spus că reducerea cu un miliard de lei a venitului ministerului Educației se referă la programul „Merg la școală”, care nu era prevăzut în programele finanțate până la finalul acestui an. Guvernul va acorda bani, după rectificarea bugetară, și pentru refacerea infrastructurii în zonele afectate de inundații.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Documente. Freepik.com
ANAF

Klaus Iohannis scapă de sechestul asigurător. Ce urmează?

Curtea de Apel Alba Iulia a decis definitiv, joi, că...

Ioana Dogioiu
Fregata HDMS Triton a Marinei Regale Daneze patrulează apele din regiunea arctică
Ciclonul Harry a lăsat în urmă distrugeri uriașe / Foto: Salvo Mangano / Facebook
Fondurile de pensii daneze se descotorosesc de obligațiunile americane
Targ de turism
Santierul M6, sectiunea SUD Statia Gara-Baneasa
Eoliene și panouri fotovoltaice / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Asigurări / Ilustrație: DCBusiness
Bogdan Chiriţoiu / Foto: Oana Pavelescu
Bursă
Fregata Marinei Regale Daneze HDMS Triton patrulează apele din jurul regiunii arctice.
Donald Trump la Davos

Trump atacă politicile verzi ale UE în discursul de la Davos

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri, la...

Curs valutar / Foto: Freepik

Curs valutar BNR: aurul înregistrează un salt major

Banca Națională a României a publicat miercuri, 21...

Contabile se uită peste mai multe hârtii / Foto: Freepik
Curtea de Justiție a Uniunii Europene / Foto: Katarina Dzurekova / Flickr
Temu / Foto: DCBusiness
Dan Suciu
Tunelul Margina-Holdea
ONG-urile riscă să dispară
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan, discuții cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu

Premierul Ilie Bolojan s-a deplasat miercuri dimineaţă...

e-Factura / Foto: Freepik
Lapte praf
Donald Trump vorbește cu jurnaliștii lângă Air Force One
Lingouri de aur
Panouri solare / Foto: Freepik
Centrala nucleară avariată de la Fukushima

pixel