Termenul de depunere a declarației unice se prelungește

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
ANAF / Foto: Oana Pavelescu
ANAF / Foto: Oana Pavelescu
Termenul pentru depunerea Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice se prelungeşte de la 15 martie până la 31 iulie, potrivit unui proiect de Ordonanţă, publicat de Ministerul Finanţelor Publice (MFP). 

"Prin prezenta ordonanţă de urgenţă se propune, pentru anul 2019, prorogarea termenului de depunere a Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice, precum şi a formularului 230 "Cerere privind destinaţia sumei reprezentând 2% sau 3,5% din  impozitul anual pe veniturile din salarii şi din pensii', până la data de 31 iulie 2019, inclusiv. Totodată, se propune şi prorogarea termenului pentru plata impozitului pe venit şi a contribuţiilor sociale obligatorii, datorate de persoanele fizice în situaţiile reglementate de Codul fiscal, până la data de 31 iulie 2019, inclusiv", se arată în Nota de fundamentare care însoţeşte proiectul de act normativ. 

Finanţele explică faptul că au luat această decizie pentru evitarea blocării sistemului electronic, în condiţiile în care, din acest an, Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale se depune doar prin mijloace electronice de transmitere la distanţă prin intermediul serviciului "Spaţiul privat virtual" şi a serviciului "Depunere declaraţii". 

Citește și: Consiliul Concurenței laudă o inițiativă a ANAF

"Luând în considerare caracterul de noutate al procedurii de depunere a Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice doar prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, respectiv prin intermediul serviciului "Spaţiul privat virtual" şi prin intermediul serviciului "Depunere declaraţii", şi numărul mare de contribuabili care accesează portalul ANAF, în scopul evitării blocării sistemului electronic şi implicit imposibilitatea de depunere a declaraţiilor în termenul legal. Având în vedere riscul neconformării contribuabililor persoane fizice care au obligaţia să completeze şi să depună, până la data de 15 martie 2019, inclusiv, formularul 230 (privind redirecţionarea unui procent de 2% sau 3,5% din impozitul pe venit, n.r.), respectiv Declaraţia unică, având în vedere timpul foarte scurt de la data la care formularele au devenit accesibile şi data până la care acestea pot fi depuse la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. În scopul evitării aplicării de sancţiuni pentru neîndeplinirea obligaţiilor declarative şi de plată şi în vederea protejării interesului contribuabililor, raportat la buna lor credinţă", motivează MFP necesitatea emiterii proiectului de act normativ. 

Citește și: Impozitul pe locuință, NOUTĂŢI. Calcule și reduceri

Pentru depunerea Declaraţiei unice prin mijloace electronice de transmitere la distanţă şi plata integrală a obligaţiilor fiscale până la data de 31 iulie 2019, inclusiv, se va acorda o bonificaţie de 5%. Iniţial, această bonificaţie era acordată dacă Declaraţia unică era depusă prin mijloace electronice până la data de 15 iulie.

Declaraţia unică trebuie completată şi depusă de către persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri din România şi/sau din străinătate, şi de către cele care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii. 

Persoanele care nu realizează venituri şi aleg să plătească contribuţia de asigurare de sănătate au, de asemenea, obligaţia de a depune Declaraţia unică. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Germania / FOTO: Unsplash
Muncitori montează panouri solare pe acoperișul unei case / Freepik
Trebuie să pună mâna pe carte / FOTO: Freepik
Foto: Pexels.com

BCE ar putea reduce dobânda la 2% până în vară

Oficial BCE: „Am putea ajunge la acest nivel în câteva...

Dispreț total
comertul online - FOTO: Freepik@narawit_sukkasemsakorn
Volodimir Zelenski Ursula von der Leyen / Foto: president.gov.ua

Cum vor europenii să-l ajute pe Zelenski în fața lui Trump

Ursula von der Leyen merge luni la Kiev, iar Emmanuel...

Volodimir Zelenski / Foto: Președinția Ucrainei
BMW electric
munca la gri - FOTO: Freepik@creativeart
Javier Milei
starlink - FOTO: Freepik@alicephoto

Țara care plătește abonamentul Starlink pentru Ucraina

Care este țara europeană care plătește abonamentul...

Contor electric
Bună dimineața! O zi liniștită! / FOTO: Unsplash

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Despre ultimele decizii ale președintelui Trump, despre...

Este o veste bună pentru cele doua banci
Ședință de Guvern / Foto: gov.ro
Warren Buffett supranumit și Oracolul din Omaha
Tanczos Barna / FOTO: gov.ro
Alegeri în Germania / FOTO: Freepik
Bani / Foto: Freepik
Taxe
reciclarea textilelor - FOTO: Freepik
Criptomonede / FOTO: Unsplash
Avion de luptă Rafale / FOTO: https://www.facebook.com/thalesgroup
Donald Trump / FOTO: Wikipedia

Air Force One: Donald Trump "nu este mulțumit" de Boeing

Termenele de livrare care ar putea determina...

Elon Musk

Trei scenarii pentru Elon Musk: Un exercițiu de imaginație

Cel mai bogat om din lume, devenit mâna dreaptă a...

007 / FOTO: Wikipedia
Completare document / FOTO: Freepik
Fermieri

pixel