Tichete valorice pentru persoanele cu dizabilităţi. La ce vor putea fi folosite

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Factura. Foto: Pexels.com
Factura. Foto: Pexels.com
Persoanele cu dizabilităţi vor putea beneficia anual de şase tichete.

Persoanele cu handicap vor putea beneficia anual de şase tichete valorice pentru terapie bazată pe sport, conform unei propuneri legislative adoptate în unanimitate de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată.

Propunerea iniţiată de parlamentari PNL modifică legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Astfel, în vederea asigurării asistenţei de recuperare/reabilitare, persoanele cu handicap au dreptul la 6 tichete de valoare anual pentru terapia bazată pe sport, în funcţie de diagnosticul principal şi de fiecare dizabilitate.

Contravaloarea tichetelor se stabileşte şi se actualizează anual prin Hotărâre a Guvernului şi se suportă integral din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, prin Casa de asigurări de sănătate de care aparţine asiguratul.

Tichetele se acordă la recomandarea medicului de familie ori a medicului specialist, pe baza planului de abilitare-reabilitare pentru copilul cu handicap, respectiv a planului individual de servicii al persoanei adulte cu handicap, conform Metodologiei de acordare, utilizare şi decontare a tichetelor aprobată prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului muncii şi solidarităţii sociale, în termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a legii, informează Agerpres.

 

Citeşte şi: Carduri sociale 250 lei. Cum afli rapid câți bani mai ai

 

De la 1 iunie, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a început procesul de emitere, distribuire și încărcare a cardurilor sociale oferite prin programul guvernamental „Sprijin pentru România”. 

Peste 2,5 milioane de români, aflați în situații de deprivare materială sau risc de sărăcie, au primit  aceste ajutoare în valoare de 250 lei la 2 luni.

Nu de puține ori însă, oamenii nu știu dacă au primit banii sau câți bani mai au pe carduri și când ajung la casele de marcat pot întâmpina dificultăți.

Verificarea sumelor disponibile se poate face, pentru cei care au telefoane inteligente, prin aplicațiile puse la dispoziție de emitenții cardurilor și care se regăsesc pentru telefoanele android în Magazin Play sau Play Store. Toți cei trei emitenți, Edenred, Sodexo și UpRomania au astfel de aplicații care pot fi descărcate din Magazin Play sau Play Store și instalate pe telefon.

Pentru a vedea câți bani mai au disponibili pe carduri beneficiarii, după ce și-au instalat aplicația, trebuie să își facă un cont prin introducerea datelor pe care aceasta le cere.

După ce aplicația a fost instalată și setată, beneficiarii pot verifica câți bani mai au în cont. Mai mult aplicația semnalează și când au fost virați banii cât și sumele care au fost cheltuite.

Noii beneficiari au primit cardurile până la data de 3 septembrie și în termen de cinci zile, respectiv pe data de 8 septembrie, toate cardurile valide vor fi alimentate cu cea de-a doua din cele patru tranșe în valoare de câte 250 de lei fiecare.

În cazul în care beneficiarul cardurilor nu dispune de un telefon inteligent, acesta poate apela prin telefon la Serviciul Clienți al emitentului pentru a afla soldul dar și alte informații.
Atunci când sunt distribuite cardurile acestea sunt însoțite și de o scrisoare unde este prezentat modul în care poate fi utilizat cardul inlcusiv codul PIN. Acesta va trebui introdus în POS în cazul în care se fac cumpărături de peste 100 de lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik
Stradă aglomerată / Foto: John Mitchell / Flickr
Netflix și Warner Bros.
Ghișeu / Foto: Arhivă
Ridesharing

Controale în ride-sharing: 12.358 de autoturisme suspendate

Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...


pixel