”Tichia de mărgăritar” ca mod de guvernare

Economia este în unul dintre cele mai precare momente ale funcționării sale, îndatorarea crește, deficitele balanței comerciale și ale bugetului ating recorduri istorice, noua lege a pensiilor este un eșec conceptual și de implementare, seceta a pricinuit pierderi mari. Colac peste pupăză – ca să mai folosesc o înțeleaptă zicală românească- avem tragedia inundațiilor și a pierderii de vieți, ca să nu mai vorbim de imensele pagube materiale.

Să nu mai vorbim nici despre parada electorală a cizmelor de cauciuc ale guvernanților prin noroaie și nici despre incapacitatea lor dar și a organelor locale de a da un real și urgent ajutor sinistraților. Nu mai vorbim pentru că au devenit comportamente clasice, de fațadă și imagine ale vip-urilor noastre în cazuri similare. Să ne amintim plimbarea domnului Ponta, pe atunci prim ministru, într-o barcă pneumatică împinsă de jandarmi.

Să vorbim însă despre ”tichia de mărgăritar” guvernamentală, adică despre faptul că atunci când situația devine critică, în loc să analizezi și să iei măsuri de profunde de soluționare, te ocupi de ” nimicuri”, fără importanță imediată și fără nici o posibilitate de a aduce îmbunătățiri economiei în general și români lor în particular.

Iată un prim exemplu : Când economia reală și mediul de afaceri sunt sufocate de o politică fiscală aberantă, când industria este în regres pierzând comenzi din partea occidentală a UE, când sunt dificultăți majore de deficit de forță de muncă, când sunt pierderi dramatice în agricultură ca urmare a secetei, guvernul coaliției nu ia măsuri de restructurare industrială și echilibrare fiscală ci recurge la ” tichia de mărgăritar”a introducerii salariului minim european.

Asta e tot ce mai lipsea economiei! Un element de pierdere a competitivității românești pe piața externă, de falimentare a mii de firme, de creștere a șomajului și de plecare din țară a capitalului străin.

Date statistice de ultimă oră certifică aceste situații : falimentele cresc, capitalul străin pleacă, crește șomajul. ( Cine este interesat poate citi articolul meu  ”Creșterea salariului minim: pro și contra” publicat în DCBusiness aprilie a.c.)

Iată un al doilea exemplu : România și-a luat angajamentul față de UE să elimine sobele cu lemne. Poate este o măsură bună pe linia Green Deal dar nu este în nici un caz o urgență în cazul nostru. Noi avem urgențe în direcția prevenirii inundațiilor prin programe de amenajări hidrografice și în direcția sistemului de irigații având în vedere seceta pedologică de lungă durată ce ne va afecta în mod sigur. În mediul rural încă avem mari probleme de canalizare și apă curentă. Oare în acest caz, alternativa pompelor de căldură la sate nu este în acest moment o tichie de mărgăritar ?

Desigur, mare problemă a acestei guvernări este lipsa de strategie pe termen mediu și lung dar, mai ales ne înțelegerea necesității absolute de ierarhizare a priorităților în condițiile unor surse de finanțare limitate.

Această mare problemă este cunoscută și discutată de mai mult timp chiar dacă actuala guvernare nu i-a acordat niciodată atenție.

În scrierea de față vreau însă să aduc în fața cititorilor o altă mare problemă a acestei guvernări care generează soluțiile tichiei de mărgăritar.

Este problema acceptării punerii în aplicare fără analize și fără negocieri cu UE a oricăror propuneri venite de la Bruxelles.

Evident, propunerile , orientărilor sau directivelor europene trebuie puse în aplicare dar ținând seama de caracteristicile și posibilităților obiective și reale ale fiecărei țări în parte. România are caracteristicile ei de dezvoltare care sunt nu doar diferite dar în unele cazuri și inferioare nivelului mediei europene, ceea ce ar permite o amânare sau măcar o etapizare a punerii în aplicare a unor măsuri.

Atât introducerea salariului minim european cât și interzicerea sobelor cu lemne ar fi trebuit, după părerea mea, să fie amânate în așteptarea unui moment mai prielnic de consolidare a economiei printr-un echilibrului macroeconomic mai bun și o capacitate concurențională mai mare a economiei reale și a mediului de afaceri. 

Prin  negocieri cu UE aceste amână s-ar fi putut obține ,așa după cum alte țări membre deja au reușit.

Guvernul actual ar fi trebuit să negocieze și să accepte volens-noles, fără obiecții și datorită faptului că însăși deciziile europene nu sunt întotdeauna nici bine fundamentate și nici bine aplicate. Nu întotdeauna sunt un nec plus ultra ci, din contra, erori.

Este de reținut pentru guvern dar și pentru toți ceilalți oficiali români aflați în relație instituțională cu instituțiile europene aprecierile extrem de interesante exprimate de către Maria Draghi la conferința de presă ce a urmat prezentarea Planului său.

Citez din publicația franceză ”Contrepoints” (15/09/2024): ”În cadrul conferinței de presă, Draghi a exprimat acest lucru destul de clar printr-o formulă concisă, dar pe care mulți liberali, mulți lideri de afaceri, mulți economiști lucizi și mulți cetățeni confruntați cu această realitate cotidiană, nu vor putea decât să o „aprobe: Europa își ucide afacerile cu legislație. De exemplu, se estimează că reglementările privind protecția utilizatorilor (GDPR) – care au ca rezultat o avalanșă de ferestre neplăcute pe fiecare site european vizitat – „reduce profiturile micilor companii de tehnologie cu 15%”, ceea ce constituie un eșec catastrofal (previzibil și  planificat, de altfel) care în cele din urmă avantajează marile companii de tehnologie, precum și micile străine.

De altfel, această catastrofă nu este o figură de stil, întrucât a fost efectuată chiar și  o evaluare a costului constrângerilor legale care încurcă companiile europene și coroborează raportul Draghi. Și  acest studiu  estimează că aproape 4% din PIB se pierde doar din cauza acestor aspecte.

De fapt, toate constatările lui Draghi sunt o adevărată dezavuare usturătoare a politicilor europene puse în aplicare cel puțin în ultimii douăzeci de ani, și în special a celor care s-au concentrat pe tehnologia digitală în care Europa rămâne destul de violent în urmă, nu numai față de către Statele Unite dar și de China care, în douăzeci de ani, nu numai că a ajuns din urmă UE, ci a lăsat-o în urmă..

Acest raport comandat de Von der Leyen este o adevărată palmă pentru președintele Comisiei, precum și pentru comisarul său pentru piața internă, Thierry Breton, care întruchipează atât de perfect reglementarea excesivă, aroganța birocratică și eșecul instituționalizat. Observații făcute, recomandările fostului bancher îi  vor face totuși să se cutremure pe toți cei care au înțeles rădăcina răului, și anume excesul de orgoliu al legiuitorilor necontrolați în toate domeniile în care Europa se scufundă.”

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.