Timbrul arhitecturii, eliminat de Senat

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Senatul României
Senatul României
Senatul a adoptat tacit, în şedinţa plenului de luni, o propunere legislativă care prevede eliminarea din Legea 35/1994 a prevederii referitoare la obligativitatea achitării timbrului arhitecturii, care reprezintă în prezent 0,5 la mie din valoarea investiţiei, indiferent de beneficiar sau de destinaţia acesteia.

Nota de adoptare tacită pentru acest proiect, care avea ca termen de dezbatere şi vot data de 28 noiembrie, a fost citită în plen de preşedintele de şedinţă, senatorul PSD Claudia Manda.

Propunerea legislativă a primit din partea Comisiei pentru cultură şi media a Senatului un raport de respingere, dar acesta nu a intrat în dezbaterea plenului până la data la care acest act normativ putea fi dezbătut şi votat de Senat (28 noiembrie) în calitate de primă cameră sesizată, drept urmare actul normativ a fost adoptat tacit.

Propunerea pentru modificarea Legii 35/1994 privind timbrul literar cinematografic, teatral, muzical, folcloric, al artelor plastice, al arhitecturii şi de divertisment, iniţiată de un grup de parlamentari PSD, va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, for decizional, în forma propusă de iniţiatori.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Baterii / Foto: Freepik
ANAF
Schimb valutar / Foto: Pexels
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik
Hidroelectrica
La benzinărie
Ionuț Moșteanu
Marian Vanghelie

Marian Vanghelie, executat silit de ANAF

ANAF a declanșat procedura de executare silită împotriva...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR
Lingouri de aur

Azi se hotărăște soarta pensiilor magistraților

Ședință extraordinară de guvern vineri pentru proiectul...

Rezervoare de petrol

China a ieșit la cumpărături și barilul respiră din nou

Rafinăriile independente ale Chinei – cunoscutele...

Cumpărături online / Foto: Freepik
Cyril Ramaphosa și Donald Trump / Foto: Casa Albă
Cloudflare / Foto: DCBusiness
TVA / Foto: Freepik.com
Alexandru Nazare / Foto: gov.ro
Bursa de la București / FOTO: Facebook
Șofer / sursa: Freepik.com
AI. Foto: Freepik.com
Funcționari / Foto: Arhiva DCBusiness

Șoc în administrație. ANAF taie banii primăriilor

ANAF taie banii primăriilor care încalcă legea. Bugetele...

Foto: Pexels.com
Dolari și aur / Foto: Freepik
Veniți pentru ce venituri trebuie completată declarația unică
Pensionari în parc / Foto: Freepik
Holul unui hotel
Michael Burry

pixel