TIR-uri pline cu deşeuri din Germania, Austria şi Belgia, oprite la graniţă

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Foto ilustrativ: Pexels.com
Foto ilustrativ: Pexels.com
Şapte camioane care transportau peste 68 de tone de deşeuri au fost oprite la graniţă.

 Şapte TIR-uri care transportau în total peste 68 de tone de deşeuri încărcate în Germania, Austria şi Belgia, au fost blocate de autorităţile de frontieră din Arad şi Bihor să intre în România, constatându-se că şoferii nu aveau documente legale, relatează Agerpres.

Toţi cei şapte şoferi sunt români şi au fost verificaţi la Punctele de Trecere a Frontierei Nădlac II şi Borş II în ultimele 24 de ore. Conform actelor prezentate la graniţă, ei transportau anvelope, jante, biciclete, îmbrăcăminte, mobilă second-hand şi diverse bunuri pentru firme din România.

"Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Arad şi Bihor din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu şi Protecţiei Consumatorilor Arad şi Bihor. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau de fapt încărcate cu 68.179 kg de deşeuri, în total, pentru care şoferii nu au prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse", a informat, joi, Poliţia de Frontieră Arad.

Autorităţile au dispus ca deşeurile să se întoarcă în ţările în care au fost încărcate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF / Foto: Oana Pavelescu
Contor de gaze / Foto: Freepik
Xi Jinping l-a îndepărtat pe generalul Zhang Youxia / Ilustrație: Oana Pavelescu
Benzinărie / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / FOTO: Freepik
Rușii continuă bombardamentele / Foto: Președinția Ucrainei
Ședință de guvern
Documente ANAF. Foto: Freepik.com
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Mână care ține cheile unei locuințe / Foto: Freepik

2026, anul deciziilor grele pentru cei care vor o casă

Perspectivele pieței de creditare în prima jumătate a...

Clădire de birouri / Foto: Unsplash
Strangere de mana. Foto: Pexels.com
Casă de schimb valutar
Liberty Galați
Oameni așteaptă autobuzul într-o stație din București / Foto: STB

CGMB spune „nu” scumpirii biletelor și auditului la STB

Consilierii generali ai Consiliul General al...

Vameși
Cosmin Marinescu
Groapă de gunoi
Freepik.com
Ghișeu

ROBOR continuă să scadă pentru a doua zi consecutiv

Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se...

Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Bursa de Valori București
Vot în Parlamentul European / Foto: PE

pixel