Top 10 riscuri mondiale în 2019. Care ne afectează direct
Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Riscul de război nuclear este în creștere
Riscul de război nuclear este în creștere
Topul riscurilor mondiale de securitate pentru anul 2019 a fost prezentat de către prestigiosul think tank ”Atlantic Council”. Pe lângă cele care privesc țările cu care liderul mondial, Statele Unite, are relații încordate, trei dintre ele pot afecta direct și România: consecințele unui Brexit fără acord pentru Uniunea Europeană, încetinirea creșterii economice la nivel mondial și o nouă criză a migrației.

1. Ancheta lui Robert Mueller

În cazul în care ancheta condusă de procurorul Robert Mueller obține rezultate privind dovezi care să ateste legături dintre echipa lui Donald Trump și Rusia în timpul campaniei pentru alegerile prezidențiale din 2016, majoritatea democrată din Camera Reprezentanților ar putea începe procedura de impeachment împotriva lui Donald Trump. În cazul unor dovezi copleșitoare, majoritatea republicană din Senat ar putea fi serios zdruncinată, iar o eventuală demitere a lui Trump ar provoca revolta susținătorilor său față de ceea ce ar socoti un sistem politic corupt. În această situație, criza internă din Statele Unite ar putea influența întreaga lume.

2. Războiul vamal chino-american

În cazul în care actualul armistițiu privind tarifele vamale dintre Statele Unite și China nu se va încheia cu un acord convenabil ambelor părți, Trump ar putea să meargă până la capăt cu intenția de a impune o taxă de 25% asupra importurilor din China. O eventuală intrare în recesiune a țării asiatice va avea un impact global și va slăbi Orgaizația Mondială a Comerțului care militează pentru un comerț internațional cât mai liber. Astfel fiecare stat va fi obligată să adopte politici protecționiste încercând să supraviețuiască într-o lume în care cooperarea economică se restrânge.

Citește și:

Ghidul pesimistului pentru 2019. Incendii, inundații, foamete

3. Un Brexit fără acord și ascensiunea populismului în UE

Consecințele imediate ale unui Brexit fără un acord Marea Britanie-Uniunea Europeană vor fi căderea cabinetului condus de Theresa May și panică în mediul de afaceri, atât în Uniune, cât și peste Canalul Mânecii. În plus, partidele populiste de dreapta din UE vor obține un scor considerabil mai mare la alegerile europarlamentare, fapt care va slăbi poziția principalilor lideri ai Uniunii, Angela Merkel și Emmanuel Macron, în condițiile în care acesta deja de confruntă cu valul de nemulțumire populară al Vestelor Galbene.

4. Retensionarea situației militare în peninsula Coreea

În condițiile în care Coreea de Nord va refuza denuclearizarea sa, prezența militară americană în zonă s-ar putea consolida. În cazul în care Donald Trump va cere guvernului sud-coreean să suporte mai mult de 50% din costurile de întreținere ale americanilor în peninsulă, procentaj pe care îl plătesc deja, există riscul unei reacții naționaliste la Seul, care ar putea încerca să detensioneze realații cu Coreea de Nord și China pe cont propriu. Reacția americană la un joc care ar putea să-i reducă influența în zona Pacificului poate fi extinderea războiului vamal cu China și pentru Coreea de Sud.

5. Încetinirea creșterii economice globale

FMI estimează un nivel mai redus al creșterii economice. Cauzele ar putea fi stingerea impulsului dat economiei americane de către reducerile de taxe decise de administrația Trump, războiul vamal dintre China și Statele Unite și o încetinire a ritmului creșterii în UE. Consecințele ar putea fi mai severe în cazul Chinei în condițiile în care nivelul datoriilor este socotit nesustenabil datorită îmbătrânirii populației și potențialei reduceri considerabile a schimburilor comerciale cu Statele Unite. O criză economică prelungită în China poate conduce la instabilitate politică, sărăcirea clasei de mijloc și emigrarea forței de muncă ce are calificări înalte.

6. Agravarea conflictelor din Orientul Mijlociu

Eforturile Uniunii Europene de a salva acordul nuclear cu Iranul probabil vor eșua deoarece companiile europene sunt mult prea speriate de sancțiunile americane pentru a mai face afaceri cu iranienii. În acest caz, va fi întărită poziția liderilor iranieni mai puțin dispuși la o colaborare cu Occidentul. Pe termen mediu, ar crește potențialul de conflict cu aliații SUA din zonă, Israel și Arabia Saudită. Un conflict deschid ar determina creșteri considerabile ale prețului petrolului.

Citește și:

Criza din Franța. Guvernul ar putea anunța amânarea taxei pe combustibil

7. Criza migrației în Europa și America Latină

Un nou val de migrare către Europa ar putea fi provocat de deteriorarea situației politice din Libia. În America Latină, deja un val migraționist vine din Venezuela care afectează Brazilia, Columbia, St. Vincent and Grenadines, Surinam și Trinidad-Tobago. Primele două au probleme economice și sociale generate de migrație. Dacă situația se înrăutățește și mai mult în Venezuela, Organizația Statelor Americane ar putea cere mandat de la ONU pentru folosirea forței cu scopul de a-l înlătura pe președintele Nicolas Maduro de la putere.

8. Criza cyber

Amplificarea atacurilor cibernetice ar putea afecta în special regiunile cu un grad înalt de informatizare, inclusiv în ce privește infrastructura esențială, precum alimentarea cu energie electrică. Alte breșe de securitate la Facebook și Amazon ar putea stimula adoptarea de legislație antitrust, care să le împartă în mai multe companii independente.

9. O nouă cursă a înarmării nucleare

Statele Unite deja s-au retras din Tratatul privind Forțele Nucleare cu Rază Medie. Extinderea și modernizarea arsenalului lor nuclear va determina amplificarea eforturilor chineze de sporire a numărului de rachete intercontinentale. În cursa înarmării ar ptuea fi atrase Rusia și India, în încercarea de a obține tehnologii care să amenințe capacitatea unui stat agresat de a riposta unui atac nuclear. Acest context de securitate ar putea stimula eforturil de obținere a armei nucleare ale unor state care nu o dețin încă. Riscul cel mai mare este legat de Arabia Saudită care ar putea încheia un acord de colaborare cu Pakistan în acest domeniu, ținta fiind Iranul.

10. Presiuni ale lui Trump asupra Japoniei

Primul pas ar fi o cerere a lui Trump ca japonezii să plătească mai mult pentru prezența militară americană, la care s-ar putea adăuga concesii privind acordul de liber-schimb dintre cele două state. Sancțiunile Statelor Unite ar putea duce la impozit de 25% extins asupra importurilor de automobile japoneze, ceea ce ar reprezenta un stimul pentru naționalismul japonez. Deja sprijinul pentru alianța cu Statele Unite este la un minim istoric, iar naționaliștii de dreapta ar putea intensifica presiunile pentru ca Japonia să dezvolte arme nucleare

Citește și:

Topul pericolelor majore care amenință economia în 2019

Atlantic City este un prestigios think-tank în domeniul relațiilor internaționale, fondat în 1961, cu sediul la New York. Actualul președinte este Jon Huntsman jr.. Acesta a fost ambasador al Statelor Unite în Singapore (1992-1993), guvernator la statului Utah (2005-2009), ambasador în China (2009-2011), iar din 2017 este ambasador în Rusia

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Urmările inundațiilor / Foto: Apele Române
Foto: Pexels.com
X, sursa foto: Freepik.com
Grafica: Mihai Ciobanu
Booking.com sursa foto: Wikimedia Commons / Travelarz
Uzină auto / sursa foto: Freepik.com / Phonlamaistudio
Construcții / sursa foto: Freepik.com
Acțiunile europene au crescut
Foto: pexels.com
Contribuabilii nu mai pot depune hârtii la ANAF / Foto: Oana Pavelescu
Teresa Ribera / sursa foto: Wikimedia Commons
Grivne / sursa foto: Freepik.com

Banca Centrală a Ucrainei a menținut dobânda cheie la 13%

Banca centrală a Ucrainei a menținut joi rata dobânzii...

Blackout / FOTO: Freepik

Pană de curent în cartierul Pajura, din București

S-a oprit brusc imediat după ora 14,00. Televizoarele...

Agenție BRD
Dunărea

Când ajunge în România vârful debitului Dunării

Vârful de debit pe Dunăre se va înregistra, probabil,...

Energie electrica
Apele Dunării au ajuns la nivelul Parlamentului de la Budapeste / Foto: Katalin Faggyas

Dunărea la Budapesta a ajuns la nivelul Parlamentului

În ultimele zile, Dunărea și-a depășit malurile, cauzând...

Se apropie o zi importantă pentru burse / FOTO: Unsplash
Alexandru Petrescu, șeful ASF
Centru de date / Foto: Freepik
Bloc de locuințe din Harkov, bombardat de Rusia
Bundesbank / FOTO: Wikipedia
Rabla. Foto: Pexels.com
Porumb

China spune stop acestor importuri din Statele Unite

Schimbări importante în preferințele comerciale ale...

Inundații / Foto: IGSU
Haga / FOTO: Freepik

Orașul Haga ia cu asalt reclamele pentru combustibili fosili

În cazul olandezilor este o premieră mondială. În Este o...

Mașini în parcare / Foto: Freepik

Piața auto, în cădere liberă în Europa

Înmatriculările de autoturisme noi în Uniunea Europeană...


pixel