Transelectrica, amendată cu 2,4 milioane de lei

Autor: Matei Ion
Data actualizării:
Data publicării:
Transelectrica a fost din nou amendată
Transelectrica a fost din nou amendată
Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a amendat Transelectrica pentru şapte contravenţii cu suma de 2,4 milioane de lei, a anunţat transportatorul de energie, într-un raport transmis miercuri Bursei de Valori Bucureşti (BVB). 

Transelectrica nu precizează concret ce prevederi legale a încălcat. 

"Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice 'Transelectrica' SA informează publicul investitor asupra faptului că în data de 27 august 2019 ANRE a emis procesul verbal de constatare şi sancţionare nr. 74109 prin care a stabilit sancţionarea Companiei, în conformitate cu art. 93 alin. (2) pct. 2 lit. c) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, pentru nerespectarea de către operatorul de transport şi de sistem a obligaţiilor prevăzute la art. 15 din Regulamentul (CE) nr. 714/2009, pentru un număr de şapte contravenţii cu amendă în cuantum total de 2.400.000 lei", au arătat reprezentanţii Transelectrica. 

Compania are posibilitatea să achite, în termen de cel mult 15 zile de la data comunicării procesului verbal, jumătate din minimul amenzii totale prevăzute de actul normativ, în cuantum de 70.000 de lei. 

ANRE avertizează: Alimentarea cu gaze, în pericol la iarnă

Transelectrica precizează, în documentul trimis BVB, că va analiza motivaţia prezentată în cadrul respectivului proces-verbal în vederea exercitării dreptului de a contesta în instanţă eventualele neregularităţi existente în cadrul acestuia. 

Reprezentanţii Transelectrica au declarat, pentru AGERPRES, că impactul acestor amenzi asupra companiei este minim. 

"ANRE a considerat că au fost încălcate prevederile Regulamentului (CE) 714/2009 cu privire la transmiterea cu întârziere (la nivel de ore) a unor date pe platformele de transparenţă, în intervalul 2017-2018. În conformitate cu reglementările specifice, se va plăti în termen de 15 zile jumătate din valoarea minimă prevăzută de actul normativ pentru fiecare dintre cele şapte contravenţii, adică în total 70.000 de lei. Astfel, amenda plătită de Transelectrica va fi de 70.000 de lei, în termen de 15 zile. Transelectrica face demersuri pentru contestarea amenzii. Impactul asupra companiei este minim", au declarat, pentru AGERPRES, reprezentanţii companiei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF / Foto: Oana Pavelescu
Contor de gaze / Foto: Freepik
Ședință de guvern
Documente ANAF. Foto: Freepik.com
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Mână care ține cheile unei locuințe / Foto: Freepik

2026, anul deciziilor grele pentru cei care vor o casă

Perspectivele pieței de creditare în prima jumătate a...

Clădire de birouri / Foto: Unsplash
Strangere de mana. Foto: Pexels.com
Casă de schimb valutar
Liberty Galați
Oameni așteaptă autobuzul într-o stație din București / Foto: STB

CGMB spune „nu” scumpirii biletelor și auditului la STB

Consilierii generali ai Consiliul General al...

Vameși
Cosmin Marinescu
Groapă de gunoi
Freepik.com
Ghișeu

ROBOR continuă să scadă pentru a doua zi consecutiv

Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se...

Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Bursa de Valori București
Vot în Parlamentul European / Foto: PE
Premierul britanic Keir Starmer și președintele Chinei Xi Jinping / Foto: Cabinerul premierului britanic
Lukoil

Lukoil își vinde divizia internațională către Carlyle Group

Grupul petrolier rus Lukoil a anunțat joi că a ajuns la...

Buton / Foto: Freepik
Roman Abramovici / Foto: Mark Freeman / Flickr

pixel