"Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" SA informează acţionarii şi investitorii că, în conformitate cu atribuţiile sale statutare şi legale, Consiliul de Supraveghere în şedinţa din data de 24 aprilie 2023: a luat act de renunţarea la mandatul de membru provizoriu al Directoratului Companiei şi implicit la funcţia de preşedinte al Directoratului a domnului Gabriel Andronache începând cu sfârşitul zilei de 23 aprilie 2023; a decis alegerea ca preşedinte al Directoratului, denumit alternativ director general executiv sau chief executive officer - "CEO" al Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" SA, începând cu data de 24 aprilie 2023, a domnului Ştefăniţă Munteanu, în conformitate cu prevederile art. 23 alin. (1) din Actul constitutiv al Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica"-SA", se arată în documentul citat.
Plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului a decis, săptămâna trecută, numirea lui Gabriel Andronache în funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
În fruntea instituţiei a fost numit George Niculescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Ministrul Finanțelor,...
ANAF a publicat în Monitorul...
Bursa de Valori București a...
Guvernul României are pe agenda...
O liberalizare treptată a...
Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...
Facturile mai mari la energie...
România se află într-o situație...
Ilie Bolojan anunță pași...
Banca Națională a României...
The Washington Post a început miercuri o rundă amplă de...
Transelectrica și Georgian...
Ilie Bolojan a anunțat miercuri...
Bursa de Valori Bucureşti a...
Documentul a fost publicat,...
Statele UE au aprobat miercuri...
Sectorul turistic din România...
Informaţiile zilei de la Banca Naţională a României.
Administrația președintelui Donald Trump reduce...
MADR propune reguli mai clare...
Refinanțarea cu dobândă fixă pe 2–3 ani aduce cele mai...
Locuri de muncă vacante la nivel național și în rețeaua...
Termenul pentru depunerea...