Tulburarea liniștii și ordinii publice se poate amenda și cu 6.000 de lei

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Amenzile cresc considerabil
Amenzile cresc considerabil
Carmen Dan vrea să aducă mai multe modificări legii care sancționează faptele de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice  astfel încât să înăsprească amenzile dar și legea care reglementează organizarea și funcționarea Poliției Române.

În expunerea de motive se spune că polițiștii ar fi îngrijorați că: ”statul nu oferă suficiente instrumente legale, adecvate, de intervenție și că nu tratează cu suficientă atenție nevoia de a institui măsuri legislative de protecție (uneori chiar fizică)”.

Amenzile vor fi de la 500 până la 6.000 de lei în funcție de fapta comisă.

Dar cele mai multe completări sunt aduse articolului care prevede modul de intervenție al polițiștilor:

”Art. 32⁹ (1) În îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, polițistul este îndreptățit să utilizeze mijloace de constrângere, constând în:

- forța fizică, inclusiv aplicarea unor procedee de autoapărare sau lovituri;

- cătușe sau alte mijloace care permit imobilizarea membrelor superioare și/sau inferioare, denumite în continuare mijloace de imobilizare;

- mijloace neletale;

- arme albe și de foc;

- mijloace adecvate sau, după caz, vehicule pentru oprirea forțată, blocarea sau deschiderea unor vehicule ori spații închise în care se găsesc persoane și bunuri, ori pentru înlăturarea unor obstacole.

(4) Folosirea mijloacelor de constrângere se face în mod gradual, după avertizarea verbală prealabilă asupra utilizării acestora și după acordarea timpului necesar persoanei pentru a se conforma solicitărilor legale ale polițistului. În situația unei acțiuni violente iminente îndreptate împotriva polițistului sau a altei persoane, mijloacele de constrângere pot fi folosite fără avertizare verbală prealabilă.

Art. 32¹² – Polițistul este îndreptățit să utilizeze bastoane, tonfe, dispozitive cu substanțe iritant-lacrimogene și/sau paralizante, câini de serviciu, scuturi de protecție, căști cu vizor, dispozitive cu electroșocuri, arme neletale sau bile de cauciuc sau alte arme neletale, precum și alte mijloace de imobilizare care nu pun în pericol viața sau nu produc o vătămare corporală gravă, în scopul împiedicării sau neutralizării acțiunilor violente ale persoanei.”

Citește și Amenda rutieră. Atenție șoferi, se propun schimbări IMPORTANTE!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ședință de guvern
Documente ANAF. Foto: Freepik.com
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Mână care ține cheile unei locuințe / Foto: Freepik

2026, anul deciziilor grele pentru cei care vor o casă

Perspectivele pieței de creditare în prima jumătate a...

Clădire de birouri / Foto: Unsplash
Strangere de mana. Foto: Pexels.com
Casă de schimb valutar
Liberty Galați
Oameni așteaptă autobuzul într-o stație din București / Foto: STB

CGMB spune „nu” scumpirii biletelor și auditului la STB

Consilierii generali ai Consiliul General al...

Vameși
Cosmin Marinescu
Groapă de gunoi
Freepik.com
Ghișeu

ROBOR continuă să scadă pentru a doua zi consecutiv

Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se...

Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Bursa de Valori București
Vot în Parlamentul European / Foto: PE
Premierul britanic Keir Starmer și președintele Chinei Xi Jinping / Foto: Cabinerul premierului britanic
Lukoil

Lukoil își vinde divizia internațională către Carlyle Group

Grupul petrolier rus Lukoil a anunțat joi că a ajuns la...

Buton / Foto: Freepik
Roman Abramovici / Foto: Mark Freeman / Flickr
Contabili / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

pixel