Turcia pune frână importurilor de vehicule hibride plug-in

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
pexels.com
pexels.com
Turcia impune condiţii stricte la importurile de vehicule hibride plug-in.

Ministerul Comerţului din Turcia a impus condiţii stricte la importurile de vehicule hibride plug-in din unele ţări, inclusiv China, conform unui anunţ apărut vineri în Jurnalul Oficial, transmite Reuters.

Un importator trebuie să îndeplinească diverse condiţii, inclusiv să aibă 20 de centre autorizate de service în şapte regiuni diferite din Turcia, pentru a putea importa vehicule hibride care se încarcă şi care nu sunt produse în UE sau alte ţări cu care Ankara are acorduri de liber schimb.

Analiştii spun că importatorii nu pot îndeplini aceste condiţii. "Toate vehiculele hibride plug-in care vin de acum înainte vor fi blocate, exceptând cele care sunt deja în stoc. Alte tipuri de maşini hibride sunt deja afectate de taxe vamale ridicate", a apreciat Erol Sahin, de la firma de consultanţă EBS Danismanlik. El susţine că Executivul "îşi înăspreşte mesajul şi cere firmelor chineze să se grăbească cu negocierile privind înfiinţarea unor unităţi de producţie în Turcia".

Decizia vine după ce în iunie Ankara a luat măsuri pentru a limita importurile de vehicule electrice (EV).

China se confruntă cu critici severe privind exporturile sale de vehicule, multe ţări susţinând că ele sunt subvenţionate semnificativ de Beijing. Analiştii spun că Ankara caută să sporească presiunile asupra producătorilor auto din China, care negociază înfiinţarea unor unităţi de producţie în Turcia.

În iulie, producătorul chinez de vehicule electrice BYD a convenit cu Guvernul de la Ankara construirea unei fabrici de un miliard de dolari în Turcia, cu o capacitate anuală de 150.000 de unităţi. Noua uzină din Turcia este o dovadă a dorinţei BYD de a fi mai aproape de marile pieţe auto, dar şi a intenţiei grupului chinez de a se proteja de ameninţarea tarifelor vamale suplimentare.

Şi alte companii din China, cum ar fi Chery şi SAIC, sunt în negocieri pentru înfiinţarea unor unităţi de producţie în Turcia.

În primele opt luni din 2024, s-au vândut pe piaţa turcă 762.000 de maşini şi vehicule uşoare, un nivel asemănător cu cel din perioada similară din 2023. Importurile de maşini din China au crescut de peste două ori, la 63.000 unităţi, ajungând la o cotă de piaţă de 8%, conform datelor din industrie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Trafic oprit pe Podul Prieteniei
Freepik.com
Donald Trump / Foto: Casa Albă
Grafică: Oana Pavelescu
Bursa de Valori București
Șofer de camion / Foto: Freepik
Andrei Badalov
Sterică Fudulea
Dan Sucu. Foto: Agerpres
Fondul Proprietatea
Titluri de stat Fidelis
Foto: Reuters
Showroom auto / Foto: Freepik
ROBOR
Ilustrație: Oana Pavelescu

ANAF, informare despre depunerea Formularului 100

Informaţii importante de la ANAF pentru contribuabili.

Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Freepik.com
Robor

ROBOR a coborât sub nivelul de 7%

Indicele ROBOR la trei luni a scăzut, vineri, la 6,99%.

Freepik.com
Cu lista la cumpărături

TVA 11% sau 21%? Ghid complet al noilor cote de la 1 august

Cota redusă de TVA este păstrată doar pentru anumite...

Foto: Freepik.com
Colaj foto

pixel