Ucraina a trimis aproximativ 601.000 tone de cereale către portul românesc Constanţa de la Marea Neagră, de la invadarea ţării de către Rusia, în 24 februarie, şi încă 120.294 tone sunt pe traseu, au anunţat autorităţile portuare, transmite Reuters.
Cerealele trimise cu barjele, cu trenul şi camioanele către portul românesc reprezintă aproximativ 3% din cantitatea de 20 de milioane de tone pe care Ucraina trebuie să o mute înainte de noua recoltă, care va fi adunată la finalul lunii iulie, pentru a evita blocarea şi a preveni o criză alimentară mondială.
În condiţiile în care porturile ucrainene sunt blocate de la începutul războiului, al patrulea mare exportator global de cereale a fost forţat să să exporte în România pe calea ferată pe la graniţa sa de vest sau prin micile sale porturi de la Dunăre.
ONU intenţionează să înfiinţeze un coridor maritim pentru ca Ucraina să-şi livreze cerealele prin propriile sale porturi, cu ajutorul Turciei, dar există dificultăţi majore în finalizarea acestui acord.
În Constanţa, peste 262.000 tone de cereale ucrainene au fost deja încărcate la bordul a 15 nave, au precizat autorităţile portuare pentru Reuters, şi încă peste 339.000 tone sunt în silozuri iar 120.294 tone ar urma să sosească, în special cu barjele din porturile ucrainene de la Dunăre, Reni şi Izmail.
Anul trecut, prin portul Constanţa a fost transportat un nivel record - 25,2 milioane de tone de cereale - din România şi ţările vecine fără ieşire la mare.
Luna trecută, Viorel Panait, preşedintele operatorului portuar Comvex, a estimat că operatorii din portul Constanţa, graţie unor noi investiţii promise în infrastructură, ar putea gestiona o cantitate cu 20% mai mare faţă de volumele de anul trecut, adică un plus de aproximativ cinci milioane de tone. Viorel Panait a mai spus că sprijinul Guvernului sau al UE ar putea ajuta operatorii să investească în echipamente costisitoare de care este nevoie pentru a putea intermedia cerealele din Ucraina, precum macarale, echipamente de încărcare şi descărcare a trenurilor şi utilaje pentru materiile prime pe care portul Constanţa nu le intermediază de obicei.
Comvex, care a gestionat până acum cea mai mare parte din cerealele ucrainene, operează cel mai rapid terminal de încărcare a cerealelor din Europa, capabil să proceseze până la 70.000 de tone de cereale pe zi.
Recolta de anul viitor din Ucraina ar putea fi redusă cu până la 40% din cauza invaziei rusești în curs de desfășurare, a declarat joi ministrul adjunct al Politicii Agrare și Alimentației din Ucraina, Taras Vysotskyi, pentru CNN.
"Am pierdut 25% din suprafața arabilă. În ceea ce privește volumele, bineînțeles, este mai mult. Anticipăm că recolta va fi cu aproximativ 35% mai mică decât în anii precedenți, ceea ce înseamnă cu aproximativ 30 de milioane de tone mai puțin, cu 35-40% mai puțin, aproape jumătate din recolta de anul trecut", a declarat Vysotskyi.
Ministrul adjunct a mai spus că aproximativ 500.000 de tone de cereale au fost furate de Rusia din teritoriile controlate de forțele rusești.
Miercuri, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat că problemele legate de exporturile de cereale din Ucraina pot fi rezolvate, dar Ucraina trebuie să demineze Mareaa Neagră pentru a asigura trecerea în siguranță a navelor.
Vysotskyi a declarat că remarcile lui Lavrov nu sunt adevărate.
"Nu este adevărat. Problema este reprezentată de navele militare rusești, nu este cazul Ucrainei. Până în prezent, nu permit navelor civile să intre și să iasă din porturile ucrainene", a spus el, menționând că până când Ucraina nu primește garanții de siguranță din partea partenerilor internaționali, "nu putem vorbi despre a lăsa aceste nave să iasă".
Minele ar putea fi îndepărtate rapid, dar pentru ca acest lucru să se întâmple, războiul trebuie să se încheie sau trebuie să existe o formă de încetare a focului, a adăugat el, potrivit Mediafax.
"Dacă învingem și războiul se încheie, bineînțeles că putem să le îndepărtăm destul de repede", a spus el, adăugând că procesul nu este complicat din punct de vedere fizic, dar depinde de alte obstacole, inclusiv de războiul în curs.
"Ucraina este pregătită să își îndeplinească toate obligațiile pentru a furniza alimentele necesare pentru securitatea alimentară internațională. Așadar, ideea este foarte clară, Rusia ar trebui să oprească războiul", a spus el.
De asemenea, Ucraina i-a acuzat pe ruși că au plasat mine în Marea Neagră.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Ministrul Sebastian Burduja a...
Precizări privind înscrierea...
Beko, Ford, Audi și Auchan sunt...
O strategie menită să asigure un echilibru între...
Agenția Națională de...
Companiile chineze își păstrează dolarii,...
Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 5,75% pe an,...
Înscrierea dealerilor în Programul Rabla pentru...
Greenpeace România a câștigat...
Economia Germaniei a crescut...
Rubla rusească se depreciază...
La Palatul Victoria, a fost...
China anunţă că este dispusă să...
Curs valutar BNR, 21 noiembrie...
Florian Lixandru, candidatul...
Mutările şi cotaţiile...
Grupaj de știri.
La show-ul de tehnologie Gitex 2024 desfășurat recent în...
Activitatea RAR este blocată...
Premierul Marcel Ciolacu a făcut un anunț important...
Șeful unuia dintre cele mai...
Decizia adoptată în ședința de...