UE, nou obiectiv climatic pentru anul 2040, cu concesii pentru industrie

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Poluare / sursa foto: Freepik.com
Poluare / sursa foto: Freepik.com
Comisia Europeană vrea reducerea cu 90% a emisiilor, dar oferă „flexibilitate” industriei.

Comisia Europeană va propune miercuri un nou obiectiv climatic ambițios pentru anul 2040: reducerea cu 90% a emisiilor nete de gaze cu efect de seră față de nivelurile din 1990. Este pentru prima dată când țările din UE ar putea folosi, în mod limitat, credite de carbon obținute din proiecte desfășurate în afara Uniunii pentru a-și atinge țintele.

Potrivit unui proiect de propunere consultat de Reuters, executivul european intenționează să facă această țintă legal obligatorie, ca parte a planului de menținere a traiectoriei către neutralitate climatică până în 2050.

Documentul reflectă presiuni exercitate de mai multe guverne, inclusiv cele ale Germaniei, Franței, Italiei, Poloniei și Cehiei, care au cerut mai multă flexibilitate pentru industrie în contextul costurilor ridicate și al concurenței internaționale. Astfel, până la 3 puncte procentuale din obiectivul de 90% ar putea fi acoperite prin achiziționarea de credite de carbon internaționale, începând din 2036.

Creditele vor proveni dintr-un mecanism sprijinit de ONU, care permite compensarea emisiilor prin investiții în proiecte de reducere a CO₂ în țări în curs de dezvoltare, cum ar fi reîmpăduririle în Brazilia. Comisia promite însă criterii stricte de integritate și trasabilitate pentru aceste credite, pentru a evita fraudele sau dublul contabil.

În plus, țările membre vor putea decide mai liber ce sectoare economice vor contribui cel mai mult la reducerea emisiilor, oferind guvernelor naționale mai multă autonomie în aplicarea politicii climatice.

Deși Comisia Europeană susține că „decarbonizarea este esențială nu doar pentru planetă, ci și pentru competitivitatea economică a UE”, noua propunere riscă să alimenteze disensiunile în rândul celor 27 de state membre, pe fondul costurilor energetice ridicate și al temerilor privind relocarea industriilor.

În timp ce Europa se confruntă deja cu efectele directe ale schimbărilor climatice – inclusiv valuri de căldură și incendii devastatoare – unele voci acuză Bruxelles-ul că slăbește ambiția climatică, redirecționând investițiile din economie către proiecte externe.

Comisia trebuie să finalizeze și să publice oficial această propunere, care ulterior va fi negociată de statele membre și Parlamentul European – un proces care ar putea dura ani. Totodată, UE trebuie să transmită un nou obiectiv intermediar pentru 2035 către ONU până la jumătatea lunii septembrie, obiectiv care va fi derivat din ținta pe 2040.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ședință de guvern
Documente ANAF. Foto: Freepik.com
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Mână care ține cheile unei locuințe / Foto: Freepik

2026, anul deciziilor grele pentru cei care vor o casă

Perspectivele pieței de creditare în prima jumătate a...

Clădire de birouri / Foto: Unsplash
Strangere de mana. Foto: Pexels.com
Casă de schimb valutar
Liberty Galați
Oameni așteaptă autobuzul într-o stație din București / Foto: STB

CGMB spune „nu” scumpirii biletelor și auditului la STB

Consilierii generali ai Consiliul General al...

Vameși
Cosmin Marinescu
Groapă de gunoi
Freepik.com
Ghișeu

ROBOR continuă să scadă pentru a doua zi consecutiv

Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se...

Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Bursa de Valori București
Vot în Parlamentul European / Foto: PE
Premierul britanic Keir Starmer și președintele Chinei Xi Jinping / Foto: Cabinerul premierului britanic
Lukoil

Lukoil își vinde divizia internațională către Carlyle Group

Grupul petrolier rus Lukoil a anunțat joi că a ajuns la...

Buton / Foto: Freepik
Roman Abramovici / Foto: Mark Freeman / Flickr
Contabili / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

pixel