UE renunță la 200 de milioane de doze de vaccin COVID-19. Ce face cu ele

Autor: Delia Gheață
Data publicării:
OMS a declarat recent că Occidentul nu ar trebui să grăbească revaccinarea cu a treia doză, ci să ajute și țările sărace
OMS a declarat recent că Occidentul nu ar trebui să grăbească revaccinarea cu a treia doză, ci să ajute și țările sărace
Uniunea Europeană va oferi 200 de milioane de doze suplimentare de vaccin anti-COVID-19 ţărilor sărace până la jumătatea anului 2022, pe lângă cele 250 de milioane de doze deja promise, a anunţat miercuri preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

''Aceasta este o investiţie în solidaritate şi este, de asemenea, o investiţie în sănătatea globală", a declarat von der Leyen în Parlamentul European, la Strasbourg, subliniind că, în timp ce peste 70% dintre adulţii din Uniunea Europeană sunt vaccinaţi, "mai puţin de 1% din dozele de vaccin au fost administrate în ţările sărace".

Aceste donaţii sunt făcute în principal prin intermediul mecanismului internaţional de distribuţie Covax, care ar trebui să permită celor 92 de state şi teritorii defavorizate să primească vaccinuri gratuite finanţate de naţiunile mai prospere. Însă fondatorii acestui mecanism, printre care Alianţa pentru vaccinuri (Gavi) şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), denunţă cu regularitate inegalitatea flagrantă în ceea ce priveşte accesul la imunizare între persoanele din ţările sărace şi cele din ţările bogate, care încep să administreze a treia doză de rapel. Covax a reuşit până în prezent să distribuie doar 243 de milioane de doze în 139 de ţări sărace, a anunţat pe 8 septembrie Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), aminteşte AFP.

''Amploarea nedreptăţii şi nivelul de urgenţă sunt clare", a recunoscut şefa executivului UE în discursul său anual privind starea Uniunii.

Citește și COVID-19. SIMPTOM specific doar pentru cei VACCINAȚI

De asemenea, UE sprijină producţia de vaccinuri în Africa cu un miliard de euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Mașini în parcare / Foto: Freepik
Fabrica. Foto: Pexels.com
Bosch
Florin Barbu
Curs valutar. Foto: Freepik.com
Bani. Freepik.com
Grafic / FOTO: Freepik
Christine Lagarde, șefa Băncii Centrale Europene / Foto: BCE / Flickr
Alexandru Nazare / Foto: gov.ro
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Eoliană / Foto: Freepik
Bursa de pe Wall Street / FOTO: Freepik
Alexandru Nazare / Foto: Facebook
Poștașul vine cu plicul / FOTO: Poșta Română
Sediu Agenției Naționale de Integritate
Reabilitare termică a unui bloc / Foto: Arhivă
ANAF
Black Friday / Foto: Freepik

Cum să nu iei țeapă de Black Friday

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor...

OpenAI
Aptiv, Ineu
Lucrători manevrează o vană de pe o conductă de gaze

Șantierul Naval Mangalia, salvat prin programul SAFE

Statul român are în vedere salvarea șantierului naval de...

Importuri mașini / sursa foto: Freepik.com

pixel