UE şi BEI sprijină instalarea de sisteme de stocare în baterii în centralele existente de producere a energiei din România

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Euro și lei / Foto: Oana Pavelescu
Euro și lei / Foto: Oana Pavelescu
În urma unei evaluări efectuate de Banca Europeană de Investiţii în cadrul Fondului pentru modernizare, Comisia Europeană a anunţat, joi, că a plătit 2,7 miliarde euro pentru a sprijini 39 de proiecte de investiţii în opt state membre, potrivit unui comunicat de presă al executivului comunitar.

Printre cele 39 de proiecte se numără şi instalarea a minimum 1.500 MWh de sisteme de stocare în baterii în centralele existente de producere a energiei din surse regenerabile din România.

Aceste proiecte vor ajuta ţările UE cu venituri mai mici să îşi consolideze sectorul industrial curat şi să îşi îndeplinească obiectivele în materie de climă şi energie pentru 2030 prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi îmbunătăţirea eficienţei energetice. Finanţat din veniturile provenite din sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS), Fondul pentru modernizare a furnizat în prezent investiţii în valoare de 15,45 miliarde euro pentru a sprijini proiecte în tranziţia către o energie curată de la lansarea sa în 2021.

Noul sprijin anunţat astăzi completează investiţiile în valoare de aproape 2,97 miliarde euro, anunţate în iunie, pentru alte 38 de proiecte, aducând totalul plăţilor din Fondul pentru modernizare în 2024 la 5,67 miliarde euro, acoperind 77 de proiecte din 11 ţări. Numai în acest an au fost efectuate plăţi către Bulgaria (65 de milioane euro), Croaţia (52 de milioane euro), Cehia (1,283 miliarde euro), Estonia (84 de milioane euro), Ungaria (202 milioane euro), Letonia (27 de milioane euro), Lituania (185 de milioane euro), Polonia (1,733 miliarde euro), România (1,956 miliarde euro), Slovenia (309 milioane euro) şi Slovacia (153 de milioane euro).

Cele 77 de proiecte sprijinite în acest an se axează pe generarea de energie electrică din surse regenerabile, modernizarea reţelelor energetice, eficienţa energetică şi înlocuirea producţiei de cărbune cu combustibili cu intensitate mai scăzută a emisiilor de dioxid de carbon.

"Pentru decarbonizarea economiilor noastre, este esenţial să creştem eficienţa energetică, să implementăm mai multe surse regenerabile de energie şi să extindem şi să modernizăm reţelele de energie electrică. Cu peste 15 miliarde euro plătite de la lansarea sa în ianuarie 2021, Fondul pentru modernizare a devenit un instrument esenţial în setul de instrumente de finanţare verde al UE pentru a se asigura că toate ţările beneficiare, indiferent de punctul lor de plecare, pot face din tranziţia verde un succes. În cadrul BEI, ne angajăm să ne asumăm rolul, împreună cu Comisia Europeană şi cu ţările beneficiare, în punerea în aplicare a Fondului pentru modernizare în vederea sprijinirii obiectivelor europene în materie de climă, coeziune şi competitivitate", a declarat vicepreşedintele BEI, Ambroise Fayolle.

Fondul pentru modernizare, finanţat din veniturile obţinute din licitarea certificatelor de emisii din cadrul EU ETS, urmăreşte în prezent să sprijine 13 ţări ale UE în tranziţia lor către neutralitatea climatică. Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România şi Slovacia au beneficiat de Fondul pentru modernizare de la lansarea sa în 2021. EU ETS revizuit a extins domeniul de aplicare al Fondului pentru modernizare, care poate oferi acum sprijin financiar altor trei beneficiari începând cu 1 ianuarie 2024 - Grecia, Portugalia şi Slovenia.

"Peste 15 miliarde euro din veniturile provenite din sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii au fost plătite până în prezent pentru a sprijini statele membre cu venituri mai mici să îşi modernizeze sistemele energetice naţionale. Aceste investiţii din Fondul pentru modernizare reprezintă un instrument important pentru îndeplinirea obiectivelor noastre în materie de climă şi energie, stimulând inovarea şi reducerea emisiilor, demonstrând în acelaşi timp în mod clar că politicile noastre climatice şi industriale pot merge mână în mână", a declarat vicepreşedinta CE pentru o tranziţie curată, justă şi competitivă, Teresa Ribera.

Termenul de depunere a propunerilor de investiţii pentru un potenţial sprijin din Fondul pentru modernizare în următorul ciclu de plată este 18 februarie 2025 pentru propunerile prioritare şi 21 ianuarie 2025 pentru propunerile neprioritare. Investiţiile prioritare sunt cele care pun accentul pe modernizarea sistemelor energetice, pe reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) în domeniul energiei, al industriei şi al transporturilor şi pe îmbunătăţirea eficienţei energetice enumerate în Directiva EU ETS. Toate celelalte investiţii eligibile pentru Fondul pentru modernizare sunt considerate investiţii neprioritare care fac obiectul unui control suplimentar. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Motswedi, diamant de 2.488 carate
Klaus Iohannis / Foto: Președinția României

Klaus Iohannis cheamă partidele la consultări

Președintele Klaus Iohannis a declarat că va chema la...

Marcel Ciolacu
Iluminat public / Foto: Freepik

Când se lansează programul Casa Verde Fotovoltaice 2025

Adrian Corbu, vicepreşedinte al Administraţiei Fondului...

Euro și lei / Foto: Oana Pavelescu
e-Factura
Tiktok
iPhone
Fraudă / Grafică: Oana Pavelescu
Rezerva Federală / FOTO: Wikipedia
Banca Transilvania
Ultima ședință a cabinetului Ciolacu
Borcane cu miere într-un târg / Foto: Freepik
Viktor Orban
Damen Shipyars
Petroliere / Foto: Unsplash
Știrile dimineții / Foto: Freepik
Mintia
Vodca Stolichnaya

Vodca Stolichnaya, victima colaterală a lui Putin

Compania Stoli Vodka, cunoscută anterior sub numele de...


pixel