UE vrea să înlocuiască gazele ruseşti cu livrări din Nigeria

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:

Uniunea Europeană este interesată să obţină livrările suplimentare de gaze naturale din Nigeria, într-un moment în care blocul comunitar se pregăteşte pentru o posibilă oprire a livrărilor de gaze ruseşti, a declarat sâmbătă Matthew Baldwin, director general adjunct al Directoratului General pentru Energie din cadrul Comisiei Europene, transmite Reuters.

Cu prilejul unei vizite la Lagos, unde a avut întâlniri cu oficiali ai celui mai mare producător de petrol din Africa, Matthew Baldwin a fost informat că Nigeria îşi îmbunătăţeşte securitatea în Delta Nigerului şi de asemenea intenţionează să redeschidă conducta Trans Niger, undeva după luna august, ceea ce ar putea însemna o creştere a exporturilor de gaze spre Europa.

Uniunea Europeană importă din Nigeria aproximativ 14% din necesarul său total de gaze lichefiate şi există potenţialul pentru dublarea cifrei, a apreciat Matthew Baldwin.

Însă producţia de petrol şi gaze a Nigeriei este afectată de furturi şi vandalizarea conductelor, astfel că în prezent terminalul de export pe care compania Nigeria LNG Ltd. îl are pe insula Bonny operează la 60% din capacitate.

"Dacă vom putea ajunge undeva peste 80%, atunci ar putea fi cantităţi suplimentare de gaze lichefiate care ar putea fi disponibile pentru cargouri spot care să vină în Europa. Ei (oficialii nigerieni - n.r.) ne-au spus să avem o nouă rundă de discuţii la finele lunii august, pentru că sunt încrezători că vor putea face progrese cu privire la acest subiect", a spus Matthew Baldwin.

Compania Nigeria NLG este deţinută de grupul petrolier NNPC Ltd, unde acţionari sunt statul nigerian, precum şi giganţii occidentali Shell, TotalEnergies şi Eni.

Miercuri, Comisia Europeană a apreciat că statele membre UE ar trebui să îşi reducă consumul de gaze cu 15%, începând din luna august şi până în luna martie. Iniţial, această ţintă va fi una voluntară, dar ar urma să devină obligatorie dacă executivul comunitar declară stare de urgenţă.

Anul trecut, Nigeria a exportat 23 de miliarde de metri cubi de gaze spre Uniunea Europeană, însă această cifră este în scădere de mai mulţi ani. De exemplu, în 2018, blocul comunitar a cumpărat 36 de miliarde de metri cubi de gaze naturale din Nigeria, a precizat Matthew Baldwin. 

 

Citeşte şi: Gazprom cere explicaţii celor de la Siemens pentru turbina de la Nord Stream

 

''Pentru a treia oară, Gazprom, pe căi oficiale, a solicitat de la Siemens Energy să confirme că turbina pentru Nord Stream, blocată din cauza sancţiunilor canadiene impuse Moscovei, poate fi importată în Rusia. Gazprom a solicitat, în repetate rânduri, Siemens să-i transmită documentele oficiale care confirmă acordarea unei derogări de la regimurile actuale de sancţiuni ale Canadei şi ale Uniunii Europene pentru returnarea în Rusia a unui motor cu turbină de gaz, reparat în Canada, pentru staţia Portovaia CS, dar Siemens, deocamdată, nu le-a furnizat'', a specificat concernul rus, într-un comunicat.

Gazprom a fost nevoit să apeleze din nou la Siemens cu o solicitare similară, având în vedere riscurile semnificative, în cazul nerespectării tuturor procedurilor stabilite ca parte a returnării motorului specificat, mai subliniază compania. Gazprom a precizat că actualii termeni ai contractului nu prevăd obligaţii suplimentare pentru partea rusă de a primi acest motor, mai spune compania de gaze.

Acum doar două motoare funcţionează la staţia Portovaia CS, ceea ce face posibilă pomparea a doar 40% din capacitatea tronsonului.

După cum a declarat recent preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, la sfârşitul lunii iulie, încă o unitate de pompare a gazelor ar trebui să fie oprită, din cauza unei revizii. Aceasta înseamnă că un singur GPU va rămâne în funcţiune, iar pomparea prin linia principală va scădea la 33 de milioane de metri cubi de gaze pe zi, dacă turbina care a întârziat să vină din Canada nu va începe să funcţioneze.

Oficialii de la Bruxelles şi de la Berlin au anunţat că turbina a sosit din Canada în Germania. Gazoductul Nord Stream a început să funcţioneze în 2011. În 2021, gazoductul a transportat 59,2 miliarde de metri cubi de gaze naturale. Sunt implicaţi în acest proiect Gazprom, Wintershall Dea, Gasunie, E.ON şi Engie, transmite Rador.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bursa de Valori București
Ministrul Marcel Boloș / FOTO: Facebook
Stație de transformare / Foto: Freepik
ArcelorMittal

ArcelorMittal amână investițiile verzi planificate în UE

Al doilea mare producător de oțel din lume are pretenții...

Cu ochii pe mesaje / FOTO: Freepik
foto: pexels.com
Concedieri / sursa foto: Freepik.com / Drazen Zigic
Aragaz / FOTO: Unsplash

Ungaria caută noi surse de aprovizionare cu gaz natural

O strategie menită să asigure un echilibru între...

Om de afaceri / FOTO: Freepik

Companiile chineze se agață de dolarul american

Companiile chineze își păstrează dolarii,...

Date ROBOR

A crescut ROBOR. Veste proastă pentru cei care au credite

Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 5,75% pe an,...

Un tractor ară câmpul / Foto: Freepik

AFM. Încep înscrierile în programul Rabla pentru Tractoare

Înscrierea dealerilor în Programul Rabla pentru...

Palatul CEC
Germania. Foto: Ingo Joseph - Pexels
Ruble
Ministrul Adrian Câciu / FOTO: Gov.ro
SUA-China / FOTO: Freepik
Banca Naţională a României
Wall Street
Bună dimineața!
Tehnologie avansată / FOTO: Freepik

Suedezii propun asistentul virtual cu ”mii de fețe”

La show-ul de tehnologie Gitex 2024 desfășurat recent în...

Centrala Iernut a Romgaz / Foto: Romgaz
Marcel Ciolacu

Guvernul prelungește plafonarea prețului la energie

Premierul Marcel Ciolacu a făcut un anunț important...

Cu mâna întinsă / FOTO: Wikipedia

pixel