Ultima invenție a americanilor de la Amazon. Va fi lansată în câteva luni

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Amazon nu se grăbește
Amazon nu se grăbește
Gigantul american din industria comerţului online Amazon va lansa noul serviciu în câteva luni. Este vorba despre livrări cu dronele. Unele speciale, făcute chiar de compania fondată de miliardarul Jeff Bezos. Aparatele vor putea transporta pachete de cel mult 2,5 kilograme pe o distanță de maxim 25 de kilometri.  

"Am muncit din greu pentru a concepe drone în totalitate electrice, care pot parcurge până la 25 de kilometri şi pot livra clienţilor colete cu o greutate de până la 2,5 kilograme în mai puţin de 30 de minute", a scris pe blogul companiei Jeff Wilke, unul dintre responsabilii gigantului american al comerțului online.

"Sperăm să pornim noul serviciu în câteva luni", a adăugat managerul, fără să precizeze locurile unde vor zbura dronele, care decolează și aterizează pe verticală, asemenea unui elicopter. Aparatul Prime Air a fost prezentat la conceferința d la Las Vegas dedicată inteligenței artificiale. Drona este astfel proiectată, încât să funcționeze silențios, pentru a nu tulbura liniștea publică.

Citește și Dispozitiv care te ajută în momente dificile. Ce face

”Nu am afirmat niciodată că toate coletele noastre vor fi livrate cu aparate de zbor fără pilot, dar este o variantă care oferă oportunități uriașe”, a adăugat Wilke, subliniind că Amazon este conștient că nu toți clienții vor recurge la noul serviciu. ”Trebuie să le câștigăm încrederea, să demonstrăm că nu există pericole”, a explicat responsabilul Amazon.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF
Bursă / Foto: Freepik
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Plata POS. Freepik.com
Foto:Freepik.com
e-Factura
Freepik.com
Farmacie. Foto: Freepik.com
Schimb valutar / Foto: Freepik
ANAF / Foto: Oana Pavelescu
Construcții / sursa foto: Freepik.com / ksandrphoto
Guvernul României
Donald Trump
Unul dintre sediile companiei Novo Nordisk / FOTO: Site-ul oficial al companiei
Petarde confiscate
Contor de gaze / Foto: Freepik
Inspectori ANAF
Xi Jinping l-a îndepărtat pe generalul Zhang Youxia / Ilustrație: Oana Pavelescu
Benzinărie / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / FOTO: Freepik
Rușii continuă bombardamentele / Foto: Președinția Ucrainei
Ședință de guvern
Documente ANAF. Foto: Freepik.com
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook

pixel