Un nou eșec pentru Europa, care rămâne în afara cursei spațiale

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Un eșec major pentru industria spațială europeană
Un eșec major pentru industria spațială europeană
Europa a suferit, în noaptea de marți spre miercuri, eșecul primului zbor comercial al noii rachete Vega-C. Ceea ce înseamnă că, pe termen scurt, Bătrânul continent nu va avea o soluție autonomă pentru lansarea sateliților săi, după întârzierea rachetei Ariane 6 și imposibilitatea de a utiliza racheta rusă Soyuz.

La două minute și 27 de secunde de la decolare, marți, la ora locală 22:47 (01:47 GMT), traiectoria rachetei de mici dimensiuni a deviat de la cea programată, iar datele telemetrice nu au mai fost înregistrate de echipamentele din camera de control a Centrului spațial Kourou, din Guyana Franceză.

"Misiunea este pierdută", a declarat Stéphane Israël, președintele Arianespace, compania responsabilă cu operarea și comercializarea lansatoarelor europene.

O anomalie a apărut pe Zefiro 40, a doua treaptă a lansatorului, a precizat compania într-un comunicat. "Zefiro 40 s-a aprins și a funcționat normal timp de aproximativ 10 secunde. La scurt timp după aceea însă, am observat o degradare progresivă a traiectoriei", a explicaat Giulio Ranzo, șeful Avio, contractorul industrial principal pentru Vega-C, care a precizat că o "comisie de anchetă" va stabili cauzele eșecului.

În timp ce proliferarea lansărilor spațiale din ultimii ani, în frunte cu compania americană SpaceX, a avut tendința de a banaliza acest exercițiu, eșecul european amintește de complexitatea acestor misiuni. "Îmi pare foarte rău. Este ca un duș rece, pentru că ne reamintește cât de dificil este zborul spațial orbital", a scris pe Twitter șeful SpaceX, Elon Musk. "Este mult mai complicat decât cred majoritatea oamenilor", a fost de acord Peter Beck, șeful minilansatoarelor Rocket Lab.

Vega-C trebuia să pună pe orbită doi sateliți de observare a Pământului de la Airbus, Pleiades Neo 5 și 6, care ar fi trebuit să realizeze imagini ale oricărui punct de pe glob de mai multe ori pe zi, cu o rezoluție de 30 cm. Este, de asemenea, o lovitură pentru gigantul european, care a dezvoltat acest program cu fonduri proprii, ale cărui servicii sunt vândute atât companiilor, cât și armatei.

Sateliții care aduc venituri comerciale sunt, de obicei, securizați. Potrivit unei surse din interior, Pleiades Neo 5 și 6 au fost asigurate pentru 220 de milioane de euro de către un consorțiu de asigurători, ceea ce le permite să fie din nou fabricate dacă Airbus decide acest lucru.

Pierderea acestor sateliți este, de asemenea, o veste proastă pentru forțele armate, în special pentru cele franceze, care se bazează pe imaginile de înaltă rezoluție furnizate de această constelație pentru a monitoriza situația din Ucraina, în timp ce satelitul francez de observare militară CSO-3 nu a fost încă lansat.

Youtube video image

Programat inițial pentru 24 noiembrie, zborul a fost amânat cu o lună din cauza unei defecțiuni detectate la carlingă, dar incidentul de atunci nu are legătură cu eșecul de acum. Acesta a fost primul zbor comercial al Vega-C după lansarea de calificare din 13 iulie. Prezentată ca fiind sora mai mică a rachetei Ariane 6, racheta utilizează anumite elemente comune (treapta principală P120C).

Vega-C este o versiune îmbunătățită a lansatorului ușor Vega, iar actualul eșec este al treilea din 21 de lansări din 2012 încoace, în timp ce Ariane 5 a avut două eșecuri în 115 lansări din 1996, iar Falcon 9 de la Space X nici unul în 59 de lansări de la începutul anului.

Pentru Agenția Spațială Europeană (ESA), care este responsabilă pentru programele de lansatoare europene, este un adevărat dezastru. Mai sunt de lansat doar rachete Ariane 5, iar amânarea pentru sfârșitul anului 2023, a zborului inaugural al Ariane 6, prevăzut inițial pentru 2020, îi privează pe europeni de accesul la orbita geostaționară, la o altitudine de 36 000 de kilometri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Guvernul prorogă RO e-Factura pentru două domenii economice

Guvernul a adoptat, prin Ordonanță de Urgență, abrogarea...

Protest spontan al unor angajați ai ANAF din Cluj-Napoca
Dragoș Pîslaru
Gabriel Biriș
„Lo Storto” de la Zaha Hadid, afectat de temperaturi extreme în Italia
Energie / FOTO: Freepik
TVA mai mare, taxe în creștere, consum în picaj!
Președintele Nicușor Dan conduce ședința CSAT
Licitație ANAF pentru lucruri confiscate

OUG adoptată: fără restructurare ANAF pe județe

Guvernul a adoptat luni, 30 iunie 2025, o ordonanță de...

Semiconductori
Agricultură
Miniștrii cabinetului Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Oameni pe stradă
freepik.com
Curs valutar. Foto: Mihai Ciobanu
ANAF
Freepik.com
Birou
Foto: Pexels.com
Panouri solare / Foto: Unsplash
Foto: Pexels.com
Bursă / FOTO: Freepik
Euro-dolar / FOTO: Freepik
Factura. Freepik.com

pixel