Ungaria a început să extragă gaze dintr-un zăcământ din sud-estul ţării

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Ungaria a început exploatarea gazelor la Nyékpuszta / Foto: MTI
Ungaria a început exploatarea gazelor la Nyékpuszta / Foto: MTI
Luni, a fost pusă în funcţiune prima sondă pentru exploatarea zăcământului de hidrocarburi descoperit în zona Sarkad, iar în următoarele zile, pe câmpul din Nyékpuszta, va începe să foreze şi cea de-a doua sondă, a informat, luni, Ministerul Energiei (EM) din Ungaria, agenţia ungară de presă MTI.

Ministerul ungar al Energiei a informat că luni că a fost pusă în funcţiune prima sondă pentru exploatarea zăcământului de hidrocarburi descoperit în zona Sarkad, în sud-estul ţării, transmite MTI.

Explorarea şi exploatarea zăcământului de gaze naturale din zona Nyekpuszta, situată în comitatul Bekes, vor fi realizate în cadrul unui consorţiu condus de grupul energetic de stat MVM.

Proiectul face parte din eforturile Guvernului de la Budapesta de a consolida suveranitatea energetică a Ungariei şi securitatea aprovizionării cu energie prin acoperirea unei cantităţi cât mai mari a necesarului intern din surse interne.

Deşi consumul de gaze naturale al Ungariei a scăzut anul trecut cu 17%, din cauza crizei energetice, expunerea ţării este încă ridicată. Ministerul ungar al Energiei intenţionează să crească producţia internă de gaze de la 1,5 miliarde de metri cubi, la 2 miliarde de metri cubi pe an.

Citește și:

Grupul MOL caută alternative la oleoductul rusesc Drujba

Grupul ungar Mol analizează posibile alternative la oleoductul rusesc Drujba.

Grupul petrolier ungar Mol Nyrt poartă discuţii pentru a utiliza reţeaua de conducte petroliere din Croaţia, în contextul în care vrea să îşi reducă dependenţa de ţiţeiul rusesc, a declarat recent vicepreşedintele Mol, Peter Ratatics, într-un interviu acordat Bloomberg.

"În acest moment, intenţia noastră este aceea de a dezvolta rute alternative. Într-o zonă de conflict, cât de mult poţi avea o aprovizionare stabilă printr-o conductă care este tot timpul în pericol?", a spus Peter Ratatics.

Aceste declaraţii ale unui director de la Mol sugerează că există un efort de a limita dependenţa energetică a Ungariei de Rusia, chiar dacă premierul ungar Viktor Orban a semnat un contract pe 15 ani cu grupul rus Gazprom privind aprovizionarea cu gaze naturale şi în prezent colaborează cu un alt grup rusesc, Rosatom Corp., pentru a construi noi reactoare la singura centrală nucleară din Ungaria.

La fel ca şi alte state din Europa de Est, Ungaria este dependentă de oleoductul rusesc Drujba care trece prin Ucraina şi în ultimii ani s-a confruntat cu diverse probleme tehnice. Pentru moment, singura alternativă pentru Mol este ţiţeiul transportat de compania croată Jadranski Naftovod DD (Janaf). Citește mai mult AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

maioreanu

Tendinţe în turism 2026. Unde vor călători românii

Anul 2025 a confirmat o orientare a românilor  către...

Sticlă de plastic / sursa foto: Freepik.com
Pensionari în parc / Foto: Freepik
Calcule. Foto: Freepik.com
Bucuresti / Foto: Oana Pavelescu

Analiză ING: Perspectivele economiei României în 2026

ING: Perspectivele economiei României se îmbunătățesc,...

Jeffrey Epstein în anii 70 când era profesor de matematică
Foto: Freepik.com

Aurul a atins o valoare fără precedent

Aurul a depăşit valoarea de 4.500 de dolari uncia.

Grecia, Santorii / FOTO: Unsplash

Grecia mizează pe 55 de milioane de turişti până în 2040

Banca Centrală a Greciei se aşteaptă ca numărul...

Masa de Crăciun. Foto: Freepik.com

Cât îi costă pe români masa tradiţională de Crăciun

Costul total al Crăciunului în 2025 poate atinge uşor...

TAROM

Costin Iordache se retrage de la conducerea TAROM

Directorul general al companiei TAROM, Costin Iordache,...

Wall Street. Foto: Freepik.com
Bani / Foto: Freepik
Centrală pe cărbune / sursa foto: Freepik.com
Foto: Facebook Apele Romane
Șantierul liniei de metrou M6 / Foto: Oana Pavelescu
foto: pexels.com
Abația Sint Sixtus

Abațiile care produc celebrele beri trapiste, în pericol

Celebrele beri trapiste din Belgia, considerate un...

Foto: Mihai Ciobanu

Cine este Irineu Darău, noul ministru al Economiei

Modificări în Guvernul Bolojan. 

O unitate Gazprom / FOTO: Pagina de Telegram a companiei
Calcule. Foto: Freepik.com
Energie / Foto: Freepik
Mină de suprafață / Foto: Pexels
Bani

pixel