UniCredit anunţă concedieri. Sunt vizate peste 1000 de persoane

Autor: Delia Gheață
Data publicării:
Există însă și o veste bună în toată această poveste
Există însă și o veste bună în toată această poveste
UniCredit SpA a anunţat joi că a ajuns la un acord cu sindicatul bancar italian FABI pentru reduceri de personal în mod voluntar, care vizează 1.200 de locuri de muncă, decizie care va fi parţial compensată de 725 de noi angajări, transmite Reuters.

Al doilea grup bancar italian a prezentat în 9 decembrie noul său plan de afaceri până în 2024, sub conducerea directorului general Andrea Orcel, care l-a înlocuit în aprilie pe fostul şef Jean Pierre Mustier.

Fabi a salutat acordul cu UniCredit, spunând că proporţia de şase noi angajări pentru fiecare zece plecări este o premieră. În mod tradiţional sindicatele bancare italiene au ca obiectiv compensarea a 50% din concedieri prin angajarea de tineri.

FABI a precizat că planul prevede reducerea a 950 de locuri de muncă în Italia prin pensionări anticipate sau plecări voluntare, plus 475 de noi angajări. Încă 250 de angajaţi vor fi concediaţi dar în locul lor vor veni alţi 250 de noi sosiţi.

Citește și Patronul care a concediat 900 de angajați pe ZOOM

Citește și Alro, lovită de criza energetică, anunță scăderea producției

De asemenea, UniCredit va transforma 1.000 de locuri de muncă temporare în joburi cu contract permanent.

Şi rivala Intesa Sanpaolo SpA a anunţat recent că a ajuns la un acord cu sindicatele, care deschide calea în vederea pensionării anticipate a 2.000 de angajaţi, decizie care va fi parţial compensată de 1.100 de noi angajări, până la finalul lui 2025.

Cele mai mari grupuri bancare italiene - UniCredit SpA şi Intesa Sanpaolo SpA - sunt prezente şi pe piaţa din România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Contor pentru energie electrică
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Taxa pe stîlăp / Foto: Freepik
Credit ipotecar / Foto: Freepik
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Combinatul Azomureș

Romgaz pune eticheta dură: Azomureș, „activ problematic”

Romgaz privește combinatul Azomureș ca pe un „distressed...

Dragos Pâslaru / Foto: gov.ro
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Semnare contract. Foto: Pexels.com
Freepik.com
Foto: Freepik.com
Cosmin Marinescu
Euro. Foto: Freepik.com
Benzinarie. Foto: Freepik.com
TVA / Foto: Freepik.com
Wall Street / Foto: Freepik
Industrie / Sursa: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Lingouri de aur / Foto: Unsplash
Bursă / Foto: Freepik
Freepik.com
Marea Britanie

Noi condiții de călătorie în Marea Britanie pentru români

Începând cu 25 februarie, cetățenii români care doresc...

Elveția a adoptat inteligența artificială în domeniu IT / Foto: Freepik

AI împinge Elveția în fruntea Europei la productivitate

Productivitatea în sectorul informației și...

Viscolul închide mai multe șosele / Foto: Arhivă
Banca Naționala a României

De ce a greșit BNR prognoza inflației pentru decembrie 2025

BNR recunoaște erorile de prognoză: inflația din 2025 a...

Cripto / FOTO: Freepik

Evoluția Bitcoin după anunțul privind majorarea tarifelor

Bitcoin a evoluat aproape neschimbat duminică,...

Pompe de petrol

pixel