Unitatea 2 a Centralei de la Cernavodă s-a DECONECTAT AUTOMAT. Ce s-a întâmplat

Autor: Ciprian Dumitrache
Data publicării:
Mihai Daraban, președintele CCIR, a vorbit despre reactoarele de la Cernavodă, dar și despre Dunăre.
Mihai Daraban, președintele CCIR, a vorbit despre reactoarele de la Cernavodă, dar și despre Dunăre.
Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat în după-amiaza zilei de sâmbătă de la Sistemul Energetic Naţional, ca urmare a apariţiei unei disfuncţionalităţi în partea clasică a unităţii, fără impact pe partea nucleară, informează Nuclearelectrica.

"Specialiştii CNE Cernavodă investighează cauza şi lucrează la remedierea acesteia în vederea reconectării Unităţii 2 la SEN", precizează reprezentanţii companiei.

Aceştia subliniază că deconectarea automată a Unităţii 2 a Centralei Atomo Electrice de la Cernavodă s-a produs în condiţii de siguranţă, toate sistemele unităţii funcţionând conform proiectului.

Citește și: Document militar SUA: Lumea se apropie de RĂZBOIUL NUCLEAR

"Deconectarea automată a Unităţii 2, precum şi lucrările de remediere nu au impact asupra securităţii nucleare a reactorului, personalului unităţii, populaţiei şi mediului înconjurător", se menţionează în comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Florin Barbu / Foto: gov.ro
Freepik.com

Încă o veste proastă pentru români: Creşterea taxelor locale

Taxele locale din România vor creşte, semnificativ, de...

Petrobrazi / Foto: OMV Petrom
Freepik.com
freepik.com
Elon Musk / Foto: Casa Albă
Schimb valutar / Foto: Freepik
Studenți

Decizie privind cuantumul burselor pentru studenţi

Decizie privind bursele, publicată în Monitorul Oficial.

ANAF
Tezaur. Freepik.com
freepik.com
Donald Trump
Shein / Foto: Dick Thomas Johnson / Flickr

Retailerul Shein, amendă de 1 milion de euro în Italia

Shein, amendată în Italia pentru afirmații ecologice...

Panouri solare. Freepik.com
Freepik.com
Oficiu Poștal / Foto: Poșta Română
Factură energie electrică

Intervenţie de urgenţă pe lacul Bicaz, după inundaţii

Buzoianu: Am cerut Hidroelectrica şi Apele Române,...

Benzinărie / Foto: Freepik
Freepik.com
concediu medical. pexels.com
Alexandru Nazare
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Imaginile dezastrului din județul Galați / FOTO: gov.ro

pixel