Uniunea Europeană se așteaptă la o producție de grâu mai mică

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Recoltă
Recoltă
Sistemul MARS de prognozare a randamentului culturilor a estimat luni că producţia medie de grâu la hectar în Uniunea Europeană, inclusiv în Marea Britanie, va fi cu 2,1% mai mică în acest an comparativ cu anul trecut, în principal din cauza excesului de precipitaţii din Europa Occidentală care va contracara evoluţiile meteo favorabile din alte părţi, transmite Reuters.

În primele sale prognoze pentru anul 2020, publicate luni, MARS susţine că în acest an producţia medie de grâu moale în UE va fi de 5,88 tone la hectar, în scădere faţă de una de 6,01 tone la hectar în 2019. Chiar şi aşa, randamentul din 2020 va fi peste media din ultimii cinci ani.

Covid-19. Pandemia a luat UE prin surprindere

MARS mizează şi pe o scădere a randamentului la orz, până la 4,85 tone la hectar în 2020, cu 2,8% mai puţin decât în 2019. În schimb, la rapiţă, o cultură care a fost afectată anul trecut de vremea nefavorabilă, MARS mizează pe o relansare semnificativă a producţiei cu 6,8% până la 3,18 tone la hectar în 2020.

Majoritatea Europei a înregistrat una din cele mai calde ierni din istorie, numeroase regiuni înregistrând temperaturi cu 2-4 grade Celsius peste medie. Anomalii şi mai mari au fost înregistrate în Estul şi Nordul Europei, unde culturile sunt avansate şi în bune condiţii, susţine MARS.

Cu toate acestea, precipitaţiile în exces care au căzut în regiunile importante pentru producţia de cereale din nord-estul Europei la care se adaugă seceta din ţările din sudul Europei sunt un motiv de îngrijorare. Potrivit MARS, vremea umedă din Franţa, Germania, Marea Britanie şi ţările Benelux înseamnă că lucrările în câmp sunt afectate, culturile de cereale nu sunt într-o stare bună iar însămânţările de primăvară sunt întârziate. În contrast, ploile suficiente sunt prognozate să refacă nivelul de umiditate din sol în Spania, Grecia, estul României şi nordul Bulgariei, a precizat MARS.

În România, conform datelor MADR, în 2019, producţia obţinută la grâu, secară şi triticale a înregistrat un plus de 2,51%, cu 255.399 tone, de la 10,172 milioane de tone în 2018, la 10,427 milioane de tone anul trecut. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik

2026, un an complicat pentru IMM-uri. Analiză

Pentru IMM-urile din România, 2026 începe sub semnul...

Dosare ANAF. Freepik.com
Kristalina Georgieva / Foto: FMI / Flickr

FMI estimează o scădere a inflaţiei, dar cu o condiţie

Inflația mondială, în recul pe fondul cererii mai slabe...

Lacat. Freepik.com
Foto: Freepik.com

Carlyle caută finanţare în Emirate pentru activele Lukoil

Carlyle discută un posibil parteneriat cu fonduri din...

Două persoane calculează taxe / Foto: Freepik
Lingouri de argint
Bijuteriile indiene se ieftinesc
Planșeul Unirii
Casa de pensii / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Reacția pieței la decizia OPEC
Modificarea PNRR
Bitcoin / Foto: Freepik
Ger și viscol
Donald Trump și Jerome Powell
Ministerul Finanțelor
Sediul Bosch / sursa foto: Bosch.de
TVA / Foto: Freepik

Modificare fiscală majoră: fără amenzi în sistemul e-TVA

O modificare importantă în relația dintre contribuabili...

U.S. Immigration and Customs Enforcement
Transelectrica
Finanțele au clarificat

pixel