Urmează încleșatarea pe tema bugetului european. Ungaria și Polonia, amenință

Autor: Matei Ion
Data publicării:
S-a ajuns la un compromis
S-a ajuns la un compromis
Germania speră că în săptămânile următoare să ajungă la un acord cu privire la bugetul european pentru perioada 2021-2027 precum şi cu privire la planul de relansare în valoare de 750 miliarde de euro, a declarat miercuri un înalt oficial din Guvernul german, înaintea Consiliului european din 1 şi 2 octombrie, transmite Reuters.

Negocierile ar putea totuşi să se lovească de veto-ul exprimat de Ungaria şi Polonia, ţări care au ameninţat deja că se vor opune unui proiect bugetar care prevede sancţiuni pentru ţările care nu respectă statul de drept.

Potrivit acestui oficial guvernamental german, a cărui ţară asigură în prezent Preşedinţia rotativă a Uniunii Europene, statul de drept nu este un subiect înscris oficial pe agenda discuţiilor de la summit dar cu siguranţă va fi abordat pe margine.

În luna iulie, la sfârşitul unui summit maraton de peste patru zile, liderii UE au căzut de acord asupra unui fond de relansare în valoare de 750 miliarde de euro, care ar urma să se adauge unui proiect de buget multianual în valoare de 1.100 miliarde de euro, destinat să scoată blocul comunitar din cea mai gravă criză economică de după cel de-al doilea război mondial. Acest acord trebuie însă aprobat de Parlamentul European şi ratificat de toate statele membre.

Noul summit european, care va reuni şefi de stat şi de guvern din ţările membre UE, va fi consacrat politicii externe, în special tensiunilor cu Turcia şi situaţiei din Mediterana Orientală. Relaţiile cu China, situaţia din Belarus şi dosarul presupusei otrăviri a opozantului rus Aleksei Navalnîi vor fi de asemenea abordate, alături de piaţa unică, politica industrială şi transformarea digitală. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Contor de gaze și energie electrică
Noi taxe și impozite / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Viscol

ANM: Cod galben de ninsoare și viscol în București

Vremea se va răci considerabil în București în...

New York
Andrew Ross Sorkin
Lei / sursa foto: Freepik.com @Vlad Ispas
Cișmea / Foto: Freepik

AFM preia peste 500 de proiecte de infrastructură din PNRR

Guvernul se pregătește să investească aproape un miliard...

Foto: Freepik.com

Honda și Toyota, îngrijorate de inițiativa „Made in Europe”

Producătorii auto japonezi și britanici își exprimă...

Cash / FOTO: Freepik

Cum influențează IRCC și ROBOR rata la creditul ipotecar

Alegerea între IRCC și ROBOR nu este doar o chestiune...

ANAF
Marile studiouri americane cer suspendarea tehnologiei video lansate de proprietarul TikTok - FOTO: Freepik@DC Studio
calatori SUA - FOTO: Freepik@italoparnaiba5

Reguli mai stricte pentru turiștii care călătoresc în SUA

Autoritățile americane anunță că noile reguli mai...

Foto: pexels.com
Euro. Foto: Freepik.com
Nicusor Dan

Nicușor Dan, anunț de ultimă oră

Nicușor Dan, președintele României, face un anunț de ultimă oră legat de...

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară - FOTO: Freepik@Drazen Zigic

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară

Numărul salariaților din Capitală, ușor mai mic față de...

Diana Buzoianu

Avize de mediu mai rapide și digitalizare totală în 6 luni

Ministerul Mediului anunță o reformă majoră cu impact...

Ferma. Foto: Pexels.com
Bursa de la București /FOTO: Facebook BVB

BVB pierde 7,36 miliarde de lei într-o săptămână

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat săptămâna...

Casa Națională de Pensii, anunț pentru pensionari

Casa Națională de Pensii a publicat cifrele oficiale. Ce...

Pe telefon / FOTO: Freepik
Radu Miruță, ministrul Economiei
Inteligență artificială/ FOTO: Freepik

România, sub media UE la utilizarea AI de către tineri

Aproape două treimi dintre tinerii din UE folosesc...

ANPC continuă controalele / Foto: Arhivă
Sultan Ahmed bin Sulayem

pixel