Termen limită pentru contribuția de asigurări sociale, decembrie 2025
Persoanele asigurate în baza...
La reluarea producţiei vor fi introduse măsuri stricte de igienă şi de protecţie a sănătăţii valabile pentru toţi lucrătorii, în vederea prevenirii răspândirii coronavirusului şi pentru protejarea lucrătorilor, se arată într-un comunicat al companiei remis, joi, agenţiei ungare de presă MTI.
Potrivit acordului elaborat de Mercedes-Benz Manufacturing Hungary împreună cu sindicatele salariul de bază al tuturor angajaţilor a rămas neschimbat după repornirea uzinei de la Kecskemét.
În urma acordului, locurile de muncă pot fi asigurate în continuare cu un sacrificiu financiar minim din partea angajaţilor.
Acordul include o diminuare unică a primelor de vacanţă în funcţie de grupa de salarizare. Pentru luna aprilie, perioada în care a fost suspendată producţia, nu se vor plăti aşa-numitele bonusuri de prezenţă. Datorită acestor măsuri, salariul de bază al tuturor angajaţilor uzinei Mercedes-Benz, precum şi celelalte clauze ale contractului de salarizare, încheiat la sfârşitul anului 2018, vor fi păstrate neschimbate chiar şi după repornirea uzinei.
În comunicat se mai arată că proprietarul mărcii Mercedes-Benz, Daimler AG, a decis, în data de 17 martie, suspendarea producţiei în majoritatea uzinelor sale europene din cauza epidemiei de coronavirus. Măsura a afectat, de asemenea, şi uzina Mercedes-Benz din Kecskemét, unde producţia a fost suspendată, în majoritatea sectoarelor, începând cu data de 20 martie.
Uzina Mercedes-Benz din Kecskemét are peste 4.400 de angajaţi. În 2019, au fost produse aproximativ 190.000 de autovehicule compacte Mercedes-Benz. Uzina produce modelele Mercedes-Benz Clasa A, modelele cu patru uşi CLA Coupé şi CLA Shooting Brake, ultimele două fiind fabricate exclusiv în Ungaria.
În 2019, vânzările nete ale Mercedes-Benz Manufacturing Hungary au fost de 3,7 miliarde de euro, cu 2,7% mai mari decât în 2018.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Persoanele asigurate în baza...
Campioană de un deceniu la...
O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...
Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante
Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.
Piața imobiliară din România...
Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...
Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...
Primăriile pot lua împrumuturi...
Analiza publicată de DCBusiness...
Guvernul clarifică acordarea...
Acțiunile Oracle au scăzut cu...
O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...
Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...
Sistemul energetic românesc...
Leul a avut o evoluție relativ...
Electrificarea liniei ferate...
Dumitru Chisăliță: „Sancțiunile...
Generația Z cumpără cel mai...
Bruxelles pregătește o...
Emailul Netflix care anunță...
Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...