VACCIN anti-covid. Johnson&Johnshon, pe ultima 100 de metri

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Este deja a patra companie
Este deja a patra companie
Sunt deja patru. După Moderna, Pfizer cu partenerul său BioNTech și AstraZeneca, a venit rândul companiei Johnson&Johnson să lanseze, în asociere cu National Institutes of Health, să intre în faza trei de testare a vaccinului ei împotriva covid-19. Acest vaccin bazat pe adenovirs, variantă folosită și de AstraZeneca, va fi testat pe 60.000 de persoane în Statele Unite și în Europa.

O decizie care se sprijină pe rezultatele fazei II, lansată în iulie pe un milion de persoane și ale căror rezultate vor fi publicate curând. Patronul departamentului de cercetare al J&J, Paul Stoffels, a ținut să asigure că laboratorul nu este un nou venit în domeniul vaccinurilor, ”segment unde grupul a investit miliarde de dolari de-a lungul anilor”. 

Stoffels a amintit, de asemenea, că tehnologia utilizată pentru vaccinul anti-covid și-a demonstrat eficacitatea împotriva maladiei Ebola. Da, numai că vaccinul împotriva Ebola nu a fost administrat singur. În schema de vaccinare aprobată, la opt luni de la injecare, Zebov de la J&J a fost completat cu Mvebae de la Bavarian Nordic.

Or, această combinație de două vaccinuri arată un potențial limitat dacă sunt administrate singure. Involuntar se ridică întrebarea dacă și viitorul vaccin anti-covid va trebuie asociat cu alt preparat. 

Citește și COVID-19. Marele anunț făcut de CEO-ul Moderna

În ceea ce privește capacitatea de producție, J&J se declară încrezător. Compania afirmă că va fi în stare să furnizeze un miliard de doze în 2021 și mult mai multe după aceea. Nici condițiile de transport și de păstrare nu par să ridice probleme. Vaccinul trebuie ținut la o temperatură cuprinsă între 2 și 8 grade. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Document. Foto: Freepik.com
Cripto / FOTO: Freepik
Declarația unică - Foto ilustrativ
Euro digital. Sursa: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Dan Sucu. Foto: Agerpres
Florin Jianu
Jeffrey Epstein / Foto: DoJ
Vaci. Foto: Pexels.com
Schimb valutar. Freepik.com
Contor de gaze / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Carrefour Baneasa, închis de ANPC / Foto: Crișan Andreescu
Bani. Foto: Freepik.com
BNR: Indice ROBOR

ROBOR, în scădere. Veşti bune pentru românii cu credite

Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...

Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu (BNR): Prețul banilor nu este rata dobânzii

"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...

Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik
Toyota. Foto: Pexels.com
Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare
Foto: Freepik.com

Zboruri suspendate la Berlin, din cauza poleiului

Aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg va rămâne...


pixel