Vaticanul își DESCHIDE porțile. Din ce dată are acces publicul

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Muzeele Vaticanului, în care se află şi faimoasa Capelă Sixtină
Muzeele Vaticanului, în care se află şi faimoasa Capelă Sixtină
Muzeele Vaticanului, în care se află şi faimoasa Capelă Sixtină, urmează să se redeschidă la data de 1 iunie, după aproape trei luni în care accesul publicului nu a fost permis din cauza pandemiei provocată de noul coronavirus, relatează sâmbătă agenţia DPA.

Vizitatorii se vor putea întoarce în Muzeele Vaticanului în condiţiile în care respectă obligativitatea de a purta mască, menţin distanţa fizică şi acceptă termoscanarea la intrare, conform unui comunicat emis de instituţie.

S-au ANUNȚAT noi proteste! Ce se întâmplă în Germania

Pentru a permite responsabililor muzeului să ţină evidenţa numărului de persoane, vizitatorii trebuie să rezerve bilete în avans, în acest caz nefiind percepută taxa suplimentară obişnuită de 4 euro în plus faţă de biletul standard de 17 euro.

Muzeele au fost închise la data de 8 martie în cadrul eforturilor Vaticanului de limitare a răspândirii noului coronavirus, care la acea vreme făcea ravagii în Italia.

De la data de 1 iunie va fi redeschisă şi reşedinţa pontificală de vară de la Castel Gandolfo, aflată la aproximativ 30 de kilometri sud-est de centrul Romei.

Bazilica Sf. Petru, închisă la începutul lunii martie, a fost redeschisă la 18 mai. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Document. Foto: Freepik.com
Freepik.com

Acordul Mercosur, semnat sâmbătă în Paraguay

Paraguay găzduieşte ceremonia de semnare a acordului...

Freepik.com
Moscova / Foto: Freepik
Strângere de mână / FOTO: Freepik

Avantajele şi dezavantajele acordului UE - Mercosur. Analiză

Acordul de liber schimb dintre UE şi Mercosur are o...

Birou. Foto: Freepik.com

Prăpastie salarială: 12.931 lei în IT vs 3.403 lei în HoReCa

IT-ul rămâne lider la salarii: peste 12.900 lei net, de...

Bani
China. Foto: Freepik.com
Muncitori instalează panouri solare / Foto: Freepik
e-Factura
Bursa de Valori București
Foto: Pexels.com
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik

China a suspendat importurile de energie electrică din Rusia

China a suspendat importurile de energie electrică din...

Încărcare mașină electrică / sursa foto: Freepik.com
Foto: pexels.com
Hacker. Freepik.com
Foto: Freepik.com
Freepik.com
Vladimir Putin / Foto: Kremlin
Banca Națională a României
Foto: Freepik.com
Document. Foto: Freepik.com
Șofer / sursa: Freepik.com

pixel