Venezuela: Maduro afirmă că ţara sa "este pregătită" să aprovizioneze piaţa mondială cu petrol

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Preţurile petrolului, la cele mai reduse niveluri din ultimele nouă luni
Preţurile petrolului, la cele mai reduse niveluri din ultimele nouă luni
Venezuela "este pregătită" să "aprovizioneze piaţa" mondială de petrol şi gaze, a afirmat miercuri preşedintele Nicolas Maduro care a denunţat criza energetică cauzată de sancţiunile "iraţionale" impuse Rusiei după invadarea Ucrainei, notează AFP.

"Venezuela este pregătită şi dispusă să îşi îndeplinească rolul şi să aprovizioneze, într-o manieră stabilă şi sigură, piaţa petrolului şi gazelor de care economia mondială are nevoie", a declarat şeful statului în cursul unui eveniment organizat în cadrul vizitei la Caracas a secretarului general al OPEC, Haitham al-Ghais.

Nicolas Maduro a susţinut că guvernul său şi-a "redresat" industria petrolieră, a cărei producţie atinsese minime istorice scăzute după ani de dezinteres în investiţii şi lipsă de întreţinere.

În prezent, este de aproximativ 700.000 de barili pe zi, faţă de 2,3 milioane de barili pe zi în 2002.

Statele Unite au impus în 2019 o serie de sancţiuni Caracasului, printre care un embargo asupra petrolului venezuelean, după realegerea lui Nicolas Maduro în 2018 pentru al doilea mandat într-un scrutin boicotat de opoziţie.

Administraţia preşedintelui Joe Biden a anunţat în mai o relaxare limitată a unora dintre aceste sancţiuni. Această decizie a intervenit într-un moment în care preţurile energiei au crescut din cauza războiului din Ucraina.

Preşedintele chavist a condamnat "criza energetică" generată de sancţiunile împotriva Rusiei, pe care le-a descris drept "iraţionale, nejustificate (şi) ilogice".

Rusia, cel mai mare furnizor al Europei, şi-a redus drastic livrările de gaze, stârnind temeri de penurie şi creşterea preţurilor.

Nicolas Maduro a cerut un "preţ corect şi echilibrat" de 100 de dolari pe baril şi a reiterat apelul său ca companiile petroliere străine să producă în Venezuela. "Suntem pregătiţi (...) să creştem producţia de petrol într-o manieră graduală şi accelerată, să extindem şi să creştem producţia de produse rafinate", a spus el.

"Venezuela are peste 50 de proiecte gaziere de primă clasă, cu studii seismice efectuate şi cu toate garanţiile legale pentru ca investitorii internaţionali" să "vină să producă gaze în Venezuela şi să le ducă pe pieţele internaţionale", a insistat el.

Haitham al-Ghais a declarat că OPEC se confruntă cu "cele mai grave, cele mai critice" provocări de la înfiinţarea sa în urmă cu 62 de ani, potrivit AFP. 

Prețul petrolului crește ușor după scăderea majoră de miercuri

Petrolul a crescut ușor după ce a coborât la minimul ultimelor opt luni, investitorii evaluând cererea globală în condițiile în care China continuă politica Covid Zero și băncile centrale înăspresc politica monetară pentru a combate inflația.

West Texas Intermediate a revenit spre 83 de dolari pe baril, după ce miercuri s-a prăbușit cu aproape 6%, cea mai mare pierdere de la jumătatea lunii iulie. 

Petrolul s-a prăbușit cu aproape 50 de dolari pe baril de la vârful atins în martie, consecința invaziei Rusiei în Ucraina. Retragerea a fost determinată de o încetinire globală, în timp ce Rezerva Federală majorează ratele, ridicând dolarul la un nivel record. 

Pierderea profundă a petrolului de miercuri a venit în ciuda mai multor factori de susținere a pieței. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că țara sa nu va furniza energie către nicio națiune care a susținut o plafonare planificată a prețului la țițeiul exporta de țara sa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ilie Bolojan în Parlament / Foto: George Călin / Inquam Photos

Moţiunea de cenzură, respinsă de Parlament

Prima moţiune de cenzură cu care s-a confruntat Guvernul...

ANRE
Curs valutar BNR
Nicușor Dan

Nicușor Dan: Fără creșterea TVA, o afirmație corectă!

Creșterea Taxei pe Valoare Adăugată (TVA) are...

La benzinărie / FOTO: Freepik
ROBOR scade, o veste bună
Guvenul vrea mai mulți bani

Se taie scutirile! Guvernul bagă la plată copiii și bolnavii

Guvernul pregătește eliminarea unor scutiri și deduceri...

Criză de apă în Marea Britanie / Foto: Freepik
Banca Națională a României
BVB
Cresc accizele
E.ON Drive Infrastructure
Caniculă / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Judecătorii Curții Constituționale / Foto: Arhivă
Bitcoin

Prețul Bitcoin la maxim istoric: 121.200 USD în Singapore

Bitcoin a depășit luni, pentru prima dată, pragul de...

Elma Saiz, ministrul Incluziunii, Securităţii Sociale şi Migraţiei
Canicula și instabilitatea atmosferică ne dau de furcă
Beijing
Ursula van der Leyen și Donald Trump / Foto: Casa Albă

UE vrea soluții negociate în relația comercială cu SUA

Bruxelles-ul prelungește suspendarea contramăsurilor...

Bursa de la București
Parlamentul European din Bruxelles
Foto: Pexels.com
Elon Musk / Foto: Casa Albă / Flickr
Steagul Bulgariei
Bani. Freepik.com
Parlamentul de la Budapesta

pixel