Curs BNR: leul se apreciază față de dolar și liră. Aurul ajunge la un nou record
Banca Națională a României a...
Pachetele alimentare de la Uniunea Europeană se acordă şi anul acesta persoanelor defavorizate. Potrivit unui document pus în dezbatere publică de către Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, programul va continua.
MIPE anunţă că în anul 2024, sprijinul material sub formă de pachete cu alimente este în cuantum de maxim 125 lei și se acordă o dată la 6 luni, următoarelor categorii de persoane defavorizate:
a) familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condiţiile Legii nr. 196/2016, cu modificările şi completările ulterioare;
b) membrii familiilor beneficiare de ajutor pentru familia cu copii acordată în baza Legii nr. 196/2016 cu modificările şi completările ulterioare;
c) persoanele/familiile aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv victime ale calamităţilor, persoane dependente, definite conform prezentei hotărâri, şi în alte situaţii asemănătoare stabilite prin anchetele sociale şi care se află în situaţii deosebite de vulnerabilitate, precum şi persoanele care locuiesc în aşezările informale.
În 2023 era vorba despre 12 alimente de bază (38 de unități, 25 kg) și au provenit, peste 90% din ele, de la producători din România:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Banca Națională a României a...
Luna ianuarie aduce obligații...
Grupul Renault a anunțat că se...
Preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM),...
Piața monetară din România a...
Valoarea totală estimată a...
Ministerul Finanțelor a...
Ministerul Finanțelor a...
Ministerul Finanțelor a...
Rusia a redus semnificativ cheltuielile bugetare în luna...
Ministerul Investițiilor și...
Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru...
Cel de-al doilea apel pentru...
Ministrul Energiei, Bogdan...
România intră într-o perioadă prelungită de ger, după ce...
O nouă controversă diplomatică...
Canada și China au convenit...
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul...
Datele publicate de Banca Naţională a României arată o...
Philip Morris România a primit certificarea Angajator de...
Agenția Națională de...
Creșterea tarifelor RCA,...
România sub presiune energetică.