Veşti bune pentru profesori. Cresc SALARIILE! Află cu cât

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Veşti bune pentru profesori. Cresc SALARIILE! Află cu cât
Veşti bune pentru profesori. Cresc SALARIILE! Află cu cât
Salariile profesorilor vor creşte cu 16 la sută începând cu 1 ianuarie 2022, potrivit unui comunicat de presă transmis de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.

Veşti bune pentru profesori. Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS) şi Ministerul Educaţiei vor susţine solicitarea sindicatelor din învăţământul preuniversitar şi universitar privind aplicarea de la 1 ianuarie a celor două majorări salariale pentru aceste categorii, de câte 8% fiecare, care au rămas restante în urma prorogării anterioare a prevederilor legale.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Ministerul Muncii, Raluca Turca şi Sorin Cîmpeanu au avut discuţii cu reprezentanţii sindicatelor din învăţământul preuniversitar şi universitar privind situaţia salariilor de anul viitor ale personalului din învăţământ. Cele două părţi au discutat despre salarizarea personalului didactic din învăţământ, care ar fi trebuit să primească, din 1 septembrie 2020, salariile prevăzute de lege pentru anul 2022, prevedere care a fost ulterior prorogată.

Primăriile primesc 1 miliard de lei din fondul de rezervă

Conform comunicatului, în timpul întrevederii, reprezentanţii federaţiilor sindicale reprezentative din învăţământ au solicitat ca acele două tranşe de majorări salariale restante prevăzute de Legea 153/2017, de câte 8% fiecare, să se acorde începând cu data de 1 ianuarie 2022, astfel încât să se atingă nivelul maxim de salarizare prevăzut pentru personalul didactic în această lege.

„În cadrul discuţiilor s-a convenit ca Ministerul Educaţiei să calculeze impactul financiar al acordării majorărilor salariale solicitate de sindicate, precum şi al creşterii salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată şi că reprezentanţii celor două ministere vor susţine solicitările reprezentanţilor federaţiilor sindicale prezenţi la această întâlnire”, se precizează în comunicatul de presă transmis de Ministerul Muncii.

Cele două părţi au discutat şi despre impactul majorării salariului minim asupra categoriilor de personal nedidactic care au deja veniturile la nivelul salariului minim pe economie de anul viitor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Consiliul Economic și Social
Bogdan Chiritoiu / Foto: Oana Pavelescu
Resort hotelier
Lingouri de cupru / Foto: Freepik
Lingouri de argint și aur
Bogdan Ivan
Semnatura electronică
Metale rare

Project Vault: cum reduce SUA dependența de China

Președintele SUA, Donald Trump, pregătește lansarea unui...

Statul se păregătește de o nouă tranșă de împrumuturi
Freepik.com
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Un bărbat citește mai multe documente / Foto: Freepik

2026, un an complicat pentru IMM-uri. Analiză

Pentru IMM-urile din România, 2026 începe sub semnul...

Dosare ANAF. Freepik.com
Kristalina Georgieva / Foto: FMI / Flickr

FMI estimează o scădere a inflaţiei, dar cu o condiţie

Inflația mondială, în recul pe fondul cererii mai slabe...

Lacat. Freepik.com
Foto: Freepik.com
Bani / Foto: DCBusiness

Carlyle caută finanţare în Emirate pentru activele Lukoil

Carlyle discută un posibil parteneriat cu fonduri din...

Două persoane calculează taxe / Foto: Freepik

pixel