Vești extraordinare pentru pensionarii care au lucrat în SUA

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Pensia se va acorda proporțional
Pensia se va acorda proporțional
Un proiect de lege elaborat în acest sens a lansat spre dezbatere la Ministerul Muncii.

În luna martie, România și Statele Unite au semnat un acord în domeniul securității sociale, proiectul de act normativ de la Ministerul Muncii având drept scop ratificarea respectivului acord, document ce va permite, printre altele, cumularea perioadelor lucrate în fiecare dintre cele două țări, atunci când se dorește ieșirea la pensie. 

Potrivit Ministerului Muncii, “România și Statele Unite ale Americii au semnat astăzi (23 martie 2023 - n. red.), la București, un Acord în domeniul securității sociale și Aranjamentul Administrativ de aplicare a acestuia, cu scopul de a proteja drepturile de pensie ale lucrătorilor români şi americani care lucrează pe teritoriul celuilalt stat, cu respectarea egalității de tratament și în spiritul reciprocității”.

Cu alte cuvinte, acordul în cauză va oferi celor care au lucrat în România și în SUA să folosească perioadele muncite în într-o țară și în alta pentru ieșirea la pensie.

Cum va fi acordată pensia 

Pensia va fi acordată proporțional de către fiecare stat, în funcție de perioadele de asigurare realizate în fiecare sistem de pensii.

“Acordul conține, de asemenea, dispoziții privind exportul pensiilor, cu excepția prestațiilor speciale necontributive în bani, în cazul României, pentru facilitarea mobilității pensionarilor din cele două state și pentru menținerea accesului la drepturile de pensie aflate în plată”, mai este subliniat în comunicatul ministerului.

Totodată, documentul stabilește că, în cazul detașării angajaților pe teritoriul celor două țări, aceștia sunt exceptați de la plata contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate din sistemul național al statului unde sunt detașați.

Merită amintit că, recent, Casa Națională de Pensii Publice a încheiat cu Institutul de Tutelă și Asistență a Muncitorilor (ITAL - UIL) din Republica Italiană un Protocolul de colaborare. Acest demers are drept scop sprijinirea asiguraților și beneficiarilor sistemului public de pensii din România și/sau Italia în vederea obținerii drepturilor de asigurări sociale. Mai multe detalii le puteți afla de AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Bursă
Fregata Marinei Regale Daneze HDMS Triton patrulează apele din jurul regiunii arctice.
Donald Trump la Davos

Trump atacă politicile verzi ale UE în discursul de la Davos

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri, la...

Curs valutar / Foto: Freepik

Curs valutar BNR: aurul înregistrează un salt major

Banca Națională a României a publicat miercuri, 21...

Contabile se uită peste mai multe hârtii / Foto: Freepik
Curtea de Justiție a Uniunii Europene / Foto: Katarina Dzurekova / Flickr
Temu / Foto: DCBusiness
Dan Suciu
Tunelul Margina-Holdea
ONG-urile riscă să dispară
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan, discuții cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu

Premierul Ilie Bolojan s-a deplasat miercuri dimineaţă...

e-Factura / Foto: Freepik
Lapte praf
Donald Trump vorbește cu jurnaliștii lângă Air Force One
Lingouri de aur
Panouri solare / Foto: Freepik
Centrala nucleară avariată de la Fukushima
Victor Negrescu
Emmanuel Macron, la Davos, în timpul discursului / Foto: WEF
Alexandru Nazare
Bancnote și lingouri de aur / Foto: Freepik
Dosare cu documente. Foto: Freepik.com
Uzină Renault / Foto: Renault
Florin Bănică

Programul Rabla, în discuție la nivel de Guvern și Minister

Preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM),...

Mariusz Kozlowski, CEO Paralela 45
Donald Trump
Șantier / Foto: Freepik

pixel