Vești proaste despre conducta care aduce petrol în România

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Rușii folosesc orice instrument pentru a-i pedepsi pe alții
Rușii folosesc orice instrument pentru a-i pedepsi pe alții
Povestea oleoductului caspic prin care România primește petrol din Kazahstan și care acum a fost închis din ordinul Moscovei poate fi interpretat fie ca ”unde dai și unde crapă” sau ”să prindem mai mulți iepuri dintr-o lovitură”. 

Pentru că, dacă este să mergem pe varianta vehiculată la greu de presa rusă, oprirea conductei, ce asigură 1% din oferta mondială de țiței sau 1 milion de barili pe zi, este o pedeapsă aplicată Kazahstanului pentru că a îndrăznit să introducă restricții la tranzitul unor mărfuri destinate Rusiei, dar care intră sub incidența sancțiunilor occidentale. În același timp, oprirea conductei caspice se va reflecta inclusiv asupra prețurilor la țiței, în condițiile în care Occidentul discută posibilitatea plafonării prețurilor la petrolul rusesc. 

Astfel, potrivit agenției Bloomberg, luni, petrolul rusesc s-a tranzacționat la nivelul a 80 de dolari/baril. Acum, Statele Unite și Uniunea Europeană analizează posibilitatea introducerii unei limite de 40-60 de dolari/bari. Pe de altă parte, Kazahstanul se teme că situația legată de gazoductul caspic (CPC) este un semnal de alarmă cu privire la planurile autorităților ruse de a elimina companiile occidentale care sunt acționari și utilizatori ai conductei și, eventual, de a o naționaliza. În orice caz, așa crede expertul kazah Nurlan Zhmagulov.

Închisă pe termen nelimitat 

"Din punctul de vedere al literii legii, o eventuală naționalizare a conductei este, practic, o misiune imposibilă. Dar, pentru încălcări ale normelor legate de mediu, proiectul ar putea fi ușor închis pe termen nelimitat. La urma urmei, nu există o etichetă de preț pentru distrugerea faunei sau a plantelor marine", a spus Zhmagulov. CPC este singurul gazoduct privat din Rusia, ai cărui acționari sunt reprezentanți ai unor țări "neprietenoase" cu Rusia, a subliniat el.

Conducta este importantă din punct de vedere strategic pentru Kazahstan, deoarece peste 80% din petrolul kazah pleacă prin acest oleoduct. În plus, extinderea liniei, la care se lucrează în prezent, va crește capacitatea CPC la 83 de milioane de tone pe an, de la 67 de milioane în prezent, ceea ce înseamnă că aceasta va putea prelua un volum mai mare de țiței realizat la zăcăminte importante, precum Tengiz și Kashagan.

O închidere completă a CPC ar priva piața mondială de aproximativ 1 milion de barili pe zi, adică aproximativ 1% din oferta globală, ceea ce ar putea avea un impact serios asupra prețurilor petrolului. Deoarece amestecul transportat prin CPC are caracteristici similare cu petrolul rusesc marca Urals, retragerea volumelor kazahe ar putea crește interesul pentru amestecul rusesc și ar putea reduce discountul la care se tranzacționează în prezent țițeiul rusesc pe piața mondială.

Citește și Chisăliță: Somație pentru închiderea conductei care aducea 85% din țițeiul importat în România

Dumitru Chisăliță explică ce a condus la închiderea Conductei Caspice și care sunt implicațiile acestui lucru pentru România.

Conform unui Comunicat publicat pe site-ul Companiei Caspian Pipeline Consortium, conducta care în anul 2021 a fost mijlocul prin care 85% din țițeiul importat de România a ajuns în România trebuei să-și oprească activitatea pentru 30 de zile.

Prin ordinul lui Viktoria Abramchenko, viceprim-ministru al Federației Ruse, în luna aprilie 2022 s-a realizat o evaluare a stării tehnice a instalațiile de exploatare ale CPC.

Auditul realizat în mai 2022 a evidențiat o serie de încălcări documentare în cadrul Planului de răspuns la scurgerile de petrol și astfel în data de 6 iunie 2022, a fost emisă o citație către Consorțiu pentru a elimina încălcările dezvăluite înainte de 30 noiembrie 2022.

În același timp, la 6 iunie 2022, s-a întocmit un protocol privind o infracțiune administrativă privind încălcarea gravă a condițiilor prevăzute de licență de transport a CPC care prevede suspendarea administrativă a activității până la nouăzeci de zile cu titlu de pedeapsă alternativă, acest caz a fost să fie luate în considerare în instanță. Citește mai departea AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Donald Trump vorbește la telefon
nicusor dan - FOTO: Agerpres
migratie - FOTO: Freepik@ruslan23-02
Șofer de TIR / Foto: Freepik
Administrator de bloc / Foto: Arhivă
China, UE / sursa foto: Freepik.com
Strangere de mana. Foto: Pexels.com
Freepik.com

Amazon a declanşat un nou val de concedieri

Amazon face curățenie în divizia de cărți: concedieri la...

sulyok tamas - FOTO: Agerpres

Președintele Ungariei, vizită de solidaritate la Praid

Președintele Ungariei, vizită de solidaritate la Praid.

Factura. Freepik.com
Camion in trafic
Starlink / Foto: Starlink / Flickr

Starlink intră pe piața maritimă și aviatică

Starlink intră pe piața maritimă și aviatică.

Instalații de aer condiționat
Luna. Foto: Pexels.com
inchirieri - FOTO: Freepik@mrkaka1102
Rubin / Foto: Gemfields
Ce este portofelul european de identitate digitală. Când intră în vigoare şi cum se foloseşte
firme - FOTO: Freepik@Flowo
Industria apărării este în plin boom economic / Foto: NATO
Decizia vine în sprijinul celor cu credite ipotecare
Freepik.com
intarzieri - FOTO: Freepik
Lingouri de argint
Tren deraiat / Foto: Replica Online

Tren plin cu benzină, deraiat în Teleorman

Tren plin cu benzină, deraiat în Teleorman 

Bursa de Valori București
Titluri Tezaur / Ilustrațe: Oana Pavelescu
București / Foto: Oana Pavelescu

pixel