Termen limită pentru contribuția de asigurări sociale, decembrie 2025
Persoanele asigurate în baza...
În prezent, pentru a intra în posesia respectivei autorizații, este nevoie de mai multe documente, inclusiv un memoriu de arhitectură în care vecinii își dau acordul vecinilor efectuarea lucrărilor, alături de releveu, fațadă și propunerea propriu-zisă de închidere a balcoanelor/logiilor cu avizul proiectantului inițial sau, după caz, expertiză tehnică pentru unitatea locativă/spațiul aflat în proprietatea solicitantului, indiferent de funcțiune
Propunerea legislativă prevede ca în cazul proprietarilor aflați la parter, care își închid balcoanele din motive de siguranță, noxe, zgomote, să nu mai fie nevoie de memoriul de arhitectură cu acordul vecinilor.
În acest sens, în Legea nr. 50/1991, după alineatul (20A6) se introduce unul nou, (20A6′), cu următorul cuprins: ,,(20A6′) în ceea ce priveşte lucrările de închidere a balcoanele/logiilor ce se află la parterul unui bloc, prin excepţie de la punctul 2.5.6. din Anexa nr. 1 la prezenta lege, nu este nevoie de acordul vecinilor dacă lucrările se efectuează din motive de securitate, de atenuare a efectelor noxelor, zgomotelor, gunoaielor, precum şi din orice alte motive întemeiate, relative la siguranţa şi sănătatea locatarului.”
Citește și Cu piscina pe balcon. La fiecare etaj. Un proiect îndrăzneț FOTO
În expunerea de motive a proiectului de lege, se arată că excepția nu va fi absolută, ci doar în cazuri bine justificate: “Trebuie să primeze siguranţa şi sănătatea locatarului. Obligativitatea obţinerii acordului vecinilor a fost instituită pentru a-i proteja pe aceştia de diferitele inconveniente care izvorăsc din natura lucrărilor, cum ar fi tulburarea liniştii sau orice fel de dezavantaje. Cu toate acestea, cazul invocat în iniţiativă este unul special, aşa că ar trebui să se bucure de un regim juridic special”, se mai argumentează în inițiativa legislativă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Persoanele asigurate în baza...
Campioană de un deceniu la...
O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...
Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante
Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.
Piața imobiliară din România...
Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...
Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...
Primăriile pot lua împrumuturi...
Analiza publicată de DCBusiness...
Guvernul clarifică acordarea...
Acțiunile Oracle au scăzut cu...
O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...
Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...
Sistemul energetic românesc...
Leul a avut o evoluție relativ...
Electrificarea liniei ferate...
Dumitru Chisăliță: „Sancțiunile...
Generația Z cumpără cel mai...
Bruxelles pregătește o...
Emailul Netflix care anunță...
Amenzi de peste 3 milioane de lei și mii de mașini...