"Suntem aproape de o creştere mare, mare a investiţiilor în România în toate afacerile, în principal în regenerabile, unde vom reîncepe dezvoltarea, dar şi în reţele", a spus Paoli. La rândul său, Francesco Starace, CEO al grupului, a arătat că România este o ţară minunată pentru investitorii străini şi poate beneficia foarte mult de pe urma politicii verzi a Uniunii Europene.
"Romania este o ţară minunată pentru a fi prezenţi aici, sunt multe oportunităţi de investiţii pe viitor, există un mare potenţial de creştere pentru energia regenerabilă, ceea ce este în linie cu trendul european pe care Comisia Europeană încearcă să îl impună. Credem că România ar trebui să beneficieze foarte mult de Green Deal şi se află pe o traiectorie bună în acest sens", a spus Starace. El a subliniat, de asemenea, că Enel va continua investiţiile în energia regenerabilă în România.
"Vom continua, cu siguranţă, investiţiile în sectorul energiei regenerabile în România. Vom continua transformarea reţelelor în unele digitale şi vedem potenţial pentru creşterea serviciilor de retail şi clienţi de business în România. În România există un număr important de clienţi, foarte activi, care credem că vor avea de beneficiat în urma prezenţei noastre în România", a mai spus şeful companiei de utilităţi.
Întrebat dacă filialele din România vor urma un proces de reorganizare, el a răspuns: "Reorganizarea este ceva ce facem oriunde putem, astfel încât organizarea companiilor să fie cât mai funcţională şi mai puţin complexă". Paolo a adăugat că afacerile din România nu sunt integrate, iar optimizarea de cash este foarte dificilă. "Unele companii au nevoie de capital, iar altele au exces de cash. Deci este nevoie de integrarea afacerilor pentru a crea valoare", a precizat directorul financiar.
Citește și PREMIERĂ istorică pe piața PETROLULUI! Se schimbă patronul
Starace a adăugat că Enel nu va investi în sectorul extracţiei de gaze. "Am vândut distribuţia de gaze în urmă cu mult timp pentru că nu vedem nicio valoare adăugată în acest tip de active, având în vedere trendul de electrificare care a cuprins toată lumea", a subliniat reprezentantul companiei energetice.
Enel deţine în România companiile de distribuţie a energiei electrice din Muntenia Sud, Banat şi Dobrogea. De asemenea, compania este unul dintre principalii producători de energie regenerabilă din ţară. Totodată, Enel România are 3 milioane de clienţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Comisia Europeană va încerca...
Cursul valutar BNR al zilei - 5...
Avans modest al PIB-ului României în 2025.
Excelența Sa Adrian Zuckerman...
Rovinari pornește Grupul 6 – un pas decisiv pentru...
Curs valutar BNR, 4 decembrie.
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a anunţat joi...
Sistemul Garanţie-Returnare...
ANAF, informare privind ţintele asumate în PNRR.
Piața RCA intră într-o nouă...
Veniturile Rusiei din petrol şi gaze au scăzut...
Cazierul judiciar intră într-o nouă eră digitală, după...
O secțiune a conductei de...
ASF schimbă regulile de...
Bursa de Valori București...
Cuprul a atins un nou record pe...