Voyager 2, pe punctul de a ieși din sistemul solar

Autor: Matei Ion
Data publicării:
NASA aduce la cunoștința publicului faptul că nava spațială Voyager 2 este pe punctul de a ieși din sistemul nostru solar.

Anunțul se bazează pe măsurătorile a două instrumente aflate la bord și care la sfârșitul lunii august au început să înregistreze particule super-rapide aflate la marginea sistemului solar.Fenomenul este similar cu cel petrecut în 2012 atunci când Voyager 1 părăsea sistemul nostru solar.

”S-au produs modificări în jurul lui Voyager 2, acest lucru este cert”, a explicat unul dintre cercetătorii care se ocupă ce Proiectul Voyager, Ed Stone, fizician la Caltech. ”Suntem pe cale să aflăm o sumedenie de lucruri în urmptoarele luni, însă nu știn sigur când naveta va ajunge în heliosferă. Încă nu am ajuns acolo”, se mai spune în comunicatul NASA.

Echipa ce dercetători care se ocupă de Voyager 2 știe cu certitudine că naveta de află la distanța de 18 miliarde de kilometride pământ. Cu toate acestea este destul de dificil de precizat cu exactitate când naveta va trece prin ceea ce oamenii de știință numesc heliosferă.

Heliosfera este o bulă în jurul sistemului solar format din vântul solar, scurgerea permanentă de particule polarizate care se scurg permanent din soarele nostru. Dar acel vânt solar se deplasează și curge pe parcursul ciclului de 11 ani al soarelui, ceea ce înseamnă că balonul sistemului nostru solar se extinde și se contractează.

Pentru că Voyager 2 nu urmează exact aceiași pași ca și predecesorul său, oamenii de știință nu sunt siguri dacă ieșirea navetei în spațiul cosmic va duce la rezultate identice cu cele ale lui Voyager 1. Oamenii de știință așteaptă cu interes enorm datele pe care le vor obține în momentul în care Voyager 2 va trece dincolo de sistemul nostru solar și va intra în spațiul interstelar.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ferma. Foto: Pexels.com
factura. Freepik.com
Semnarea acordului Mercosur. Foto: Agerpres

Acordul UE - Mercosur, semnat. Principalele declaraţii

Uniunea Europeană şi Mercosur au semnat sâmbătă la...

Freepik.com
Foto: pesa.pl

Două noi rame PESA ajung duminică la Bucureşti

Două rame electrice regionale PESA sunt în curs de...

Foto: Freepik.com
Document. Foto: Freepik.com
Freepik.com

Acordul Mercosur, semnat sâmbătă în Paraguay

Paraguay găzduieşte ceremonia de semnare a acordului...

Freepik.com
Moscova / Foto: Freepik
Strângere de mână / FOTO: Freepik

Avantajele şi dezavantajele acordului UE - Mercosur. Analiză

Acordul de liber schimb dintre UE şi Mercosur are o...

Birou. Foto: Freepik.com

Prăpastie salarială: 12.931 lei în IT vs 3.403 lei în HoReCa

IT-ul rămâne lider la salarii: peste 12.900 lei net, de...

Bani
China. Foto: Freepik.com
Muncitori instalează panouri solare / Foto: Freepik
e-Factura
Bursa de Valori București
Foto: Pexels.com
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik

China a suspendat importurile de energie electrică din Rusia

China a suspendat importurile de energie electrică din...

Încărcare mașină electrică / sursa foto: Freepik.com
Foto: pexels.com
Hacker. Freepik.com
Foto: Freepik.com
Freepik.com

pixel