Vulcanul care ar putea schimba relieful Rusiei își face de cap

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Nimeni nu a anticipat trezirea vulcanului
Nimeni nu a anticipat trezirea vulcanului
În numai două luni, în zona vulcanului s-au înregistrat 559 de cutremure, iar oamenii de știință sunt îngrijorați și trag semnale de alarmă. În opinia lor, muntele de foc Bolșaia Udina, situat în Peninsula Kamciatka și considerat stins, poate erupe în următoarele luni. Iar explozia va fi una dintre cele mai puternice, cu urmări nebănuite. Distrugerile vor fi uriașe

Deocamdată, vulcanul tatonează terenul, după cum s-au exprimat specialiștii ruși. ”Ne pune nervii la încercare, dar este evident că pregătește o mare surpriză devastatoare. Acum, prinde puteri”, au explicat oamenii de știință din Rusia, subliniind că erupțiile, de mică intensitate, din ultimele zile, i-au pus serios pe gânduri. Muntele a aruncat în atmosferă jeturi de cenușă vulcanică înalte de de 10-13 kilometri, care s-au redus, treptat, la 4,5 kilometri. 

De altfel, cercetătorii ruși că vulcanul ar putea repeta soarta altui munte de foc, situat în apropiere. Este vorba de Bezîmianîi, care nu a fost considerat de specialiști ca fiind activ dar care, a erupt în 1956, provocând importante daune și aruncând jeturi de cenușă de 35-40 de kilometri înălțime.

”Când un vulcan tace o perioadă lungă, prima lui explozie este, de regulă, catastrofală. În atmosferă se aruncă o mare cantitate de cenușă, care se răspândestește rapid și care poate afecta nu doar localitățile învecinate, dar și teritorii ample pe întreaga planetă”, a declarat pentru revista Știința în Siberia, expertul Ivan Kulakov.

Citește și Misterele Siberiei. O descoperire care i-a pus în încurcătură pe cercetători

Potrivit precizărilor sale, vulcanul Bolșaia Udina a reintrat în ”vibrații” în toamna lui 2017. De atunci, mișcările seismice s-au întețit, astfel că în primăvara acestui an s-au înregistrat 559 de cutremure, cel mai mare având o magnitudine de 4,3 grade. ”Cu siguranță se va produce o erupție. Să vă pregătiți de ce e mai rău”, a avertizat omul de știință.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Foto: Freepik.com
Document. Foto: Freepik.com
Freepik.com

Acordul Mercosur, semnat sâmbătă în Paraguay

Paraguay găzduieşte ceremonia de semnare a acordului...

Freepik.com
Moscova / Foto: Freepik
Strângere de mână / FOTO: Freepik

Avantajele şi dezavantajele acordului UE - Mercosur. Analiză

Acordul de liber schimb dintre UE şi Mercosur are o...

Birou. Foto: Freepik.com

Prăpastie salarială: 12.931 lei în IT vs 3.403 lei în HoReCa

IT-ul rămâne lider la salarii: peste 12.900 lei net, de...

Bani
China. Foto: Freepik.com
Muncitori instalează panouri solare / Foto: Freepik
e-Factura
Bursa de Valori București
Foto: Pexels.com
Stâlpi de înaltă tensiune / Foto: Freepik

China a suspendat importurile de energie electrică din Rusia

China a suspendat importurile de energie electrică din...

Încărcare mașină electrică / sursa foto: Freepik.com
Foto: pexels.com
Hacker. Freepik.com
Foto: Freepik.com
Freepik.com
Vladimir Putin / Foto: Kremlin
Banca Națională a României
Foto: Freepik.com
Document. Foto: Freepik.com

pixel