Wizz Air angajează însoțitori de bord

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Compania și-a manifestat îngrijorarea legată de siguranța zborurilor
Compania și-a manifestat îngrijorarea legată de siguranța zborurilor
Operatorul aerian Wizz Air va găzdui un număr de 17 evenimente de recrutare, în octombrie şi noiembrie, în nouă oraşe, inclusiv la baza din Suceava, deschisă recent.

Potrivit unui comunicat de presă al companiei, transmis joi AGERPRES, în următorii zece ani, vor fi angajaţi anual cel puţin 2.000 de membri ai echipajului. La nivelul reţelei sale, compania a atins deja în luna octombrie pragul de 2.500 de însoţitori de zbor pentru acest an.

În 2022, în România, Wizz Air a angajat peste 300 de însoţitori de zbor, iar planul pentru anul viitor este de a recruta alte 200 de persoane pe acest post.

"Dedicată noilor talente şi membrilor echipajului cu experienţă din România, compania aeriană va găzdui o serie de evenimente de recrutare în următoarele săptămâni, ca parte a eforturilor sale ample de a recruta însoţitori de zbor. În cadrul acestei campanii de recrutare, câte trei evenimente vor fi găzduite în Suceava, Bucureşti şi Iaşi, câte două evenimente în Cluj-Napoca şi Craiova, precum şi câte un eveniment în Botoşani (pentru baza din Suceava), Bacău, Sibiu şi Timişoara. Candidaţii sunt aşteptaţi să sosească prompt la orele anunţate pe pagina dedicată a Wizz Air, să fie pregătiţi pentru o zi plină de activităţi, inclusiv o prezentare personală, un joc de rol situaţional, un exerciţiu de grup şi un interviu individual. Aspiranţii pot alege cel mai apropiat oraş din pagina de evenimente, aplicând şi confirmându-şi participarea. Cei prezenţi la eveniment vor avea ocazia să aplice în aceeaşi zi pentru un post vacant în echipa companiei aeriene", se arată în comunicat.

Reprezentanţi companiei susţin că însoţitorii de zbor se pot aştepta la salarii competitive, suplimentate de plăţi pentru sectoarele de zbor realizate, în funcţie de durata zborului, şi de un procent din valoarea produselor vândute la bord, precum şi la instruirea specifică industriei, o alocaţie de pregătire pentru cele şase săptămâni de training, uniformă gratuită, bilete nelimitate cu reducere pentru angajaţi, un număr de bilete gratuite şi reduceri pentru prieteni şi familie şi un program de lucru anunţat în fiecare lună.

Wizz Air operează o flotă de 160 de aeronave Airbus A320 şi A321, compania fiind listată la London Stock Exchange cu abrevierea WIZZ. 

Citește și:

Wizz Air reintroduce bilete cu tarife speciale pentru clienţii Blue Air

Compania Wizz Air a reintrodus bilete cu tarife pornind de la 39,99 euro pentru pasagerii Blue Air afectaţi de anularea zborurilor şi a crescut frecvenţa pe 28 de rute din Bucureşti către destinaţii europene.

"Wizz Air reintroduce bilete cu tarife speciale pentru clienţii Blue Air afectaţi de zborurile recent anulate ale companiei aeriene. Pasagerii Blue Air pot rezerva zboruri Wizz Air pe rute selectate, la tarife de la 39,99 euro, folosind codul rezervării Blue Air. Rezervările se pot efectua prin intermediul website-ului pentru tarife speciale al Wizz Air - https://wizzair.com/en-gb#/rescue. În acelaşi timp, Wizz Air a crescut frecvenţa pe 28 rute din Bucureşti către destinaţii populare din Europa şi a extins ruta Bacău-Liverpool pentru sezonul de iarnă 2022-2023", se arată într-un comunicat al Wizz Air.

La începutul lunii septembrie, operatorului aerian low cost a prezentat o extindere majoră în România, cu cinci aeronave alocate bazei sale de la Aeroportul Otopeni din Bucureşti, precum şi creşterea frecvenţei din Bacău, Cluj-Napoca, Iaşi şi Sibiu. Noi rute au fost introduse de la Bucureşti către Atena, Praga şi Larnaca. În total, Wizz Air a adăugat 2,7 milioane de locuri suplimentare pieţei din România.

"Reintroducem tarifele noastre speciale şi sporim capacitatea pentru a-i ajuta pe pasagerii Blue Air. Ştim cât de important este pentru pasageri să poată călători şi vrem să ne asigurăm că pasagerii afectaţi de cele mai recente anulări ale Blue Air pot să călătorească în continuare cu Wizz Air. Pasagerii pot face rezervări pe site-ul web cu tarife speciale al Wizz Air către destinaţia dorită şi, astfel, pot ajunge în siguranţă la familiile, prietenii sau în destinaţiile lor de vacanţă", a declarat Evelin Jeckel, Acting Network Officer la Wizz Air. Citește mai mult AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Un început frumos
Gabriela Nistor, CEO Salt Bank
Hollywood / sursa foto: Pexels.com
Versace și alte mărci de lux vor fi vândute unei multinaționale americane
Prosumatori. Foto: Freepik.com
Bani
ANAF / Foto: Oana Pavelescu
Cip / sursa foto: Freepik.com

Google atacă dominația Nvidia și lansează Ironwood

Alphabet dezvăluie cipul Ironwood, dedicat exclusiv...

Apple

Panică majoră la Apple. Gest disperat al companiei

Gigantul american din domeniul tehnologiei Apple a...

Project 2025 / Foto: DonkeyHotey / Flickr
Totul crește / FOTO: Freepik
Mihai Daraban
electricitate
O persoană numără bani / Foto: DCBusiness
Peter Navarro și Donald Trump
La benzinărie / FOTO: Freepik
Francois Villeroy de Galhau / FOTO: Wikipedia
Reciclare / Foto: Freepik
Bebeluș / FOTO: Freepik
Bogdan Ivan
Sigla Renault
Dolari / Foto: Freepik

Dolarul își revine din amețeală și urcă în fața euro

Dolarul american și-a recăpătat din avânt, după ce...

Nu toți acceptă însă / FOTO: Freepik

China caută aliați împotriva tarifelor impuse de SUA

O încercare ce se dovește însă destul de dificilă. 

Foto: Freepik.com

Acțiunile chineze ar putea fi radiate din SUA

Un risc crescut, dar fără măsuri iminente.

Depozit
Știrile dimineții
Foto: Freepik.com
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook

pixel