Ziua liberă pentru autorecenzare. Ce se întâmplă în cazul mai multor contracte

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Cei care s-au autorecenzat au dreptul la o zi liberă plătită
Cei care s-au autorecenzat au dreptul la o zi liberă plătită
Angajatorii care solitică dovezi de la angajatul care cere liberul pentru autorecenzare că nu a beneficiat de ziua liberă de la alt angajator fac o ilegalitate.

Plecând de la dispozițiile art. 43, coroborate cu cele ale art. 49 din OUG 19/2020, salariații care s-au auto-recenzat și/sau au efectuat acest lucru pentru alte persoane, potrivit art. 43, pot beneficia, la cerere, de o zi liberă plătită, iar textul actului normativ nu prevede o limitare în cazul celor care au mai multe contracte de muncă, cu mai mulți angajatori.

Avem în vedere, în primul rând, cele două situații posibile, una în care salariatul are două sau mai multe contracte de muncă încheiate cu același angajator și cea în care contractele de muncă sunt încheiate cu angajatori diferiți.

Se poate observa că nici în privința timpului de muncă prevăzut în contract nu există o limitare ori condiționarea ca relația de muncă să se desfășoare în baza unui contract încheiat pentru o normă întreagă, iar, „dacă legea nu distinge, nici noi nu putem distinge”, concluzia este că orice salariat poate beneficia de o zi liberă pentru autorecenzare.

Mai multe contracte de muncă la angajatori diferiți

Astfel, dreptul se acordă, dacă este solicitat, pentru fiecare raport de muncă încheiat, iar la această concluzie ajungem potrivit următoarelor dispoziții:

Codul muncii recunoaște oricărei persoane dreptul de a munci, la angajatori diferiți sau la același angajator, în baza unor contracte individuale de muncă.

Fiecare contract de muncă încheiat dă naștere unor drepturi și obligații, fiind un raport juridic distinct, cu excepția situațiilor în care, prin acte normative cu caracter special, sunt prevăzute condiții și/sau limitări, notează Avocatnet. De exemplu, tichetele de masă pot fi acordate exclusiv de către angajatorul la care, potrivit propriei opțiuni, salariatul consideră (și declară) că are funcția de bază.

În cazul în care un salariat are încheiate contracte de muncă cu mai mulți angajatori, niciunul dintre aceștia nu i-ar putea solicita detalii cu privire la numărul contractelor, timpul de muncă sau salariu.

Altfel spus, dacă un salariat care are încheiate două sau mai multe contracte cu doi sau mai mulți angajatori solicită ziua liberă de la fiecare, niciun angajator nu i-ar putea solicita să declare dacă a beneficiat, în baza unui alt raport de muncă, de același drept.

Mai multe contracte de muncă la același angajator

În cazul în care contractele de muncă sunt încheiate cu același angajator, potrivit art. 49 alin (1) din OUG 19/2020, salariatul poate beneficia de o zi liberă, deci textul nu se referă la numărul de ore prevăzut în contract, ci la o zi. 

În toate situațiile în care contractul de muncă prevede o repartizare uniformă a timpului de muncă avem în vedere numărul de ore stabilit pe zi, însă cu siguranță vor exista situații în care repartizarea timpului de muncă este în ore/săptămână ori ore/lună, iar acestea nu au fost prevăzute distinct de în actul normativ.

În cazul schimbării angajatorului

O altă situație pentru care legiuitorul nu a stabilit concret o procedură este cea în care, în perioada de 12 luni, calculată de la data realizării cu succes a autorecenzării, o persoană va încheia contracte de muncă succesive cu mai mulți angajatori - schimbarea angajatorului, mai exact.

Discutăm de cazul în care un salariat utilizează dovada autorecenzării la angajatorul cu care avea încheiat un contract de muncă încheiat în momentul realizării cu succes a procesului, însă ulterior încetează respectivul contract și încheie altul, cu un alt angajator.

Din punct de vedere tehnic, dovada poate fi utilizată 12 luni, însă avem în vedere calitatea de salariat al respectivului angajator în momentul nașterii dreptului, deci dispozițiile legale se referă la o singură zi și, chiar dacă se aplică pentru fiecare contract de muncă, este important momentul încheierii acestuia și momentul în care autorecenzarea s-a realizat cu succes.

Aceeași situație o regăsim și în cazul în care persoana care s-a autorecenzat nu avea niciun contract de muncă încheiat în acel moment și încheie ulterior unul sau mai multe contracte, cu unul sau mai mulți angajatori.

De asemenea, dacă ne raportăm la dispozițiile alin (3) din cadrul art. 49, data acordării dreptului va fi stabilită potrivit acordului părților, astfel fiind asigurat dreptul ambelor părți de a identifica și stabili varianta optimă,

Mai mult, având în vedere că relația de muncă are la bază principiul bunei-credințe, drepturile vor fi exercitate fără abuz și ținând cont de scopul acordării lor, iar în acest caz avem utilizarea cu predilecție a auto-recenzării.

Concluzionând, dreptul de a beneficia de o zi liberă este condiționat de existența unei relații de muncă în momentul autorecenzării, iar legiuitorul nu a precizat că acesta se acordă pentru un singur raport juridic aflat în executare în acel moment, așadar, poate fi exercitat pentru fiecare în parte, dacă persoana respectivă se afla într-un raport juridic cu angajatorul căruia îi solicită acordarea dreptului.

Practic, dacă avem în vedere situația în care un salariat are încheiate mai multe contracte de muncă cu același angajator, cu respectarea timpului maxim de muncă zilnic și săptămânal, dreptul ar trebui acordat în aceeași zi, OUG 19/2020 făcând, indirect, această precizare („au dreptul la o zi liberă”).

În cazul celor cu mai mulți angajatori, deși legiuitorul a precizat că dreptul se referă la o singură zi, ar fi dificil de ajuns la un consens cu toți angajatorii pentru acordarea liberului plătit în aceeași zi, iar actul normativ nici nu impune acest aspect. 

Practic, chiar dacă presupunem că fiecare angajator cunoaște situația salariatului, adică faptul că are încheiate contracte individuale de muncă și cu alți angajatori, niciunul nu ar putea fi obligat să acorde într-o anumită zi liberul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Plata POS. Freepik.com
Dolari si euro. Freepik.com
Internet. Freepik.com

Rusia anunţă că îşi face propriul Starlink, pe modelul lui Elon Musk

Rusia anunţă că va avea propria reţea de internet prin...

BMW electric
TikTok. Freepik.com
Robert Redford

Ce avere a lăsat în urmă Robert Redford după moartea sa

Robert Redford, actorul și regizorul american care a...

Benzinarie / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Bolojan, mesaj de ultimă oră despre tăieri și cheltuieli

Premierul Ilie Bolojan a exclus o nouă creștere a TVA și...

NUntă / Foto: Freepik

Șeful ANAF, precizări despre taxarea darului de nuntă

Șeful ANAF a venit cu precizări după ce în spațiul...

Labubu
Bursa / sursa foto: Pexels.com

Cea mai mare agenție de turism se listează pe BVB

Christian Tour, cea mai mare agenție de turism din...

CCR nu a stabilit încă o dată la care va discuta sesizarea

Decizia CCR care aruncă în aer reguli fiscale

Curtea Constituțională a României a emis Decizia nr....

Consiliul Consurenței / Foto: DCBusiness
Fermier într-un lan de floarea soarelui / Foto: Freepik
Dosare de pensii
Bogdan Cârpăveche, Director PwC România
BVB
UE - Rusia. Freepik.com
Klaus Iohannis / Foto: Președinția României
Numără dolari / FOTO: Freepik
Sediul Băncii Centrale Europene / Foto: BCE / Flickr
Aur vs Bitcoin / FOTO: Freepik
ANAF / Foto: Oana Pavelescu
Tichet pentru energie

pixel