7 din 10 angajatori au profituri mai mici din cauza lipsei de personal

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Forța de muncă
Forța de muncă
Criza de specialiști și deficitul de forță de muncă de pe piață fac parte din discursul majorității companiilor din România, însă rareori sunt aduse în discuție și costurile directe generate de această situație.

Imposibilitatea de a găsi și recruta angajatul potrivit la timp nu duce doar la creșterea presiunii pe ceilalți angajați, ci și la pierderea de contracte importante cu anumiți clienți, stagnarea sau reducerea productivității, restrângerea activității companiei.

Din aceste motive, aproape șapte din zece angajatori spun că au avut profituri și cifre de afaceri mai mici, conform datelor celui mai recent sondaj efectuat de BestJobs, una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România.

Astfel, 44% dintre angajatorii care au răspuns sondajului au arătat că lipsa forței de muncă suficiente sau adecvate a afectat cu până la 10% profitul anual al companiei, alți 15% au spus că impactul a fost și mai mare, de până la 20%, iar 8% a depășit chiar și acest prag. Totodată, doi din cinci angajatori reclamă faptul că cifra de afaceri a scăzut cu până la 10%, în timp ce 17,8% spun că scăderea a fost de până la 20%, iar 8% chiar peste acest prag, inclusiv peste nivelul de 30%. Circa o treime dintre respondenți au spus că nu au fost afectați în acest sens.

Cum au suplinit companiile deficitul de angajați

Pentru a compensa deficitul de angajați, aproximativ o treime dintre angajatori au recrutat oameni nespecializați pe domeniul cerut, dar pe care i-au instruit intern. Alți 13,6% au angajat mai mulți studenți sau au reconvertit profesional o parte dintre angajați, pentru a acoperi domeniul unde le lipseau specialiști, conform răspunsurilor oferite de 13,1% dintre angajatori. Totodată, pentru 11,4%, soluția a fost să angajeze mai mulți oameni din împrejurimi, care fac naveta zilnic.

Aproape 9% au investit mai mult în tehnologie, pentru a înlocui resursa umană. Mai puțini sunt cei care au fost nevoiți să angajeze pensionari, ori să apeleze la forță de muncă din afara țării.

În ordinea relevanței răspunsurilor, cel mai greu se găsesc angajați în domeniile: producție, vânzări, IT, inginerie, logistică, financiar-contabil și customer service. Nivelul de experiență cel mai greu de recrutat este mid-level (52,5% dintre respondenți), entry-level (27,7%), senior level (19,8%).

Citește și:Nepalezi la fast-food şi etiopience în hoteluri. Țările din care importăm masiv forță de muncă

Marea majoritate a angajatorilor reușește să recruteze angajatul potrivit în cel mult două luni de la anunțarea postului. În unele situații, însă, găsirea candidatului potrivit pentru un anumit post, de la momentul lansării anunțului de recrutare, poate dura între două și trei luni, au spus 13% dintre respondenți, iar 10% au arătat că poate dura chiar și trei-șase luni.

Mai bine de jumătate dintre angajatori (53,5%) spun că principala cauză pentru care nu reușesc să ocupe în timp util posturile disponibile în companie o reprezintă faptul că potențialii angajați, mai ales dintre cei tineri, au așteptări prea mari în raport cu abilitățile / specializările lor. Aproape o treime afirmă că nu sunt suficiente resurse umane specializate în piață, iar 11% nu reușesc să facă față competitorilor, care oferă pachete mai generoase de beneficii salariale și extra-salariale.

În ceea ce privește deficitul de angajați la nivel de piață, cei mai mulți dintre respondenți (33%) cred că principala cauză o reprezintă lipsa de interes din partea forței de muncă inactive profesional în a se califica. Alți 25,7% cred că principalul motiv îl reprezintă salariile prea mici care pot fi oferite de către angajatori. Alte cauze sunt emigrarea specialiștilor (24%), dar și închiderea școlilor profesionale (12%).

Opt din zece angajatori aveau, la momentul efectuării sondajului, până la zece posturi vacante, în jumătate din cazuri fiind nevoie de unu-cinci angajați pentru fiecare post. Cele mai multe posturi disponibile erau în departamentele: vânzări, producție, inginerie, administrativ, financiar-contabil, IT și logistică.

Sondajul BestJobs a fost efectuat în perioada 15 februarie - 15 martie, pe un eșantion de 382 companii mici, medii și mari din România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ilie Bolojan
Taxa majorată cu 50%
Nicușor Dan
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Schimb valutar
Inquam Photos / George Calin

Protestele din 2024–2025: România între stradă și urne

Între decembrie 2024 și mai 2025, România a traversat...

Transelectrica / FOTO: Facebook
Hacker / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / Foto: Freepik
Dealerii valutari nu afișează prețul real al monedelor pe panourile lor din cauza fluctuațiilor mari ale cursului dolarului / Foto / Reuters / Fatemeh Bahrami / Anadolu
Vienna Insurance Group
Fabrică de lapte / Foto: Freepik
CCR a decis / Foto: Freepik
ANAF / Foto: DCBusiness
Contor electric

Se dau bani pentru energie! Tot ce trebuie să știți

Românii aflați în situație de sărăcie energetică pot...

Jean Ivan, noul director interimar al Romsilva

Romsilva are un nou director intermediar

Jean Vişan, noul director general interimar al Romsilva....

Casa de schimb / Foto: Arhivă
Neodimium pur
Datorii la stat / Foto: Freepik
Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook
Fabrica de reciclare / Foto: Freepik
BVB
Om de afaceri vorbeste la telefon / Foto: Freepik
Eoliene / Foto: Freepik
Microbuz / Foto: oglindadeazi.ro
foto: pexels.com

pixel